Fondurile necesare pentru asigurarea medicamentelor oncologice specifice, necesare tratamentului bolnavilor cu astfel de afecţiuni, sunt asigurate în cadrul Programului naţional de oncologie, precizează Ministerului Sănătăţii într-un comunicat de presă remis joi.
În proiectul de buget pentru anul 2013, sumele alocate depăşesc 1.000.000 de lei.
Mai mult, începând cu 1 martie 2013, finanţarea programului va fi transferată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având în vedere specificul curativ al acestuia.
În ceea ce priveşte asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente oncologice aceasta se face cu dificultăţi deoarece nu se mai produc sau nu mai prezintă interes comercial, iar Ministerul Sănătăţii caută să găsească o soluţie care să asigure continuitatea în asigurarea nevoilor pacienţilor.
Conform datelor transmise de către Compania Naţională UNIFARM SA, în prezent, din cele 24 medicamente apreciate ca deficitare, un număr de 14 medicamente există în stoc, fiind achiziţionate prin procedura de nevoi speciale (exemple: Bleomycinum, Dacarbazinum, Cisplatinum, Ciclophosphaminum, Methotrexatum), iar trei dintre ele vor intra în depozitele UNIFARM până la sfârşitul acestei luni (Endoxan, Leucheran şi Oncaspar). Pentru restul, negocierile se află în fază avansată.
Toate aceste medicamente sunt la UNIFARM SA şi se află la dispoziţia spitalelor. De asemenea, acestea sunt afişate în sistemul elctronic de achiziţie SEAP. Spitalele au fost periodic informate, bilunar, cu privire la stocurile de medicamente oncologice existente la Compania UNIFARM.
Compania a transmis adrese tuturor spitalelor publice privind stocurile existente şi modalitatea de contractare.
După aprobarea bugetului pe anul 2013, Ministerul Sănătăţii va propune Executivului o modalitate de suplimentare a fondurilor, cu o sumă cuprinsă între 500.000 şi 1.00