Micaela Ghiţescu, Între uitare şi memorie,
Bucureşti, Editura Humanitas,
2012, 309 pag.
O cunosc pe Micaela Ghiţescu de câteva decenii, dar abia acum, citindu-i singura carte, după cum ea însăşi mărturiseşte, un volum de memorii intitulat sugestiv Între uitare şi memorie, îmi dau seama că de fapt până la lectura lui n-am cunoscut-o aproape deloc pe autoare.
O ştiam pe traducătoarea literară, pe autoarea de dicţionare, pe generoasa colegă care m-a ajutat să-mi ofer prima traducere (opt povestiri de Julio Cortázar ce zăceau de ani de zile la Cartea Românească, dinainte de 1989) la BPT, vorbind personal cu editorii, în fine o ştiam pe şefa secţiei de traducători din cadrul Uniunii Scriitorilor, dar nu-l cunoşteam pe omul Micaela Ghiţescu.
Ai zice că aproape involuntar – la sugestia a două doamne, Lidia Bodea şi Eugenia Vodă, şi graţie unei ierni capricioase – s-au depănat amintirile acestei femei remarcabile, o aristocrată a tăcerii şi a decenţei, aş numi-o. Parcurgându-i viaţa, am senzaţia că nimic n-a ocolit-o în epoca zbuciumată în care i-a fost dat să trăiască, şi totuşi copilăria fericită şi credinţa i-au dat forţa sufletească să reziste, forţă transformată în noroc.
Aflăm din carte că Micaela Ghiţescu e redactorul-şef al revistei Memoria – o publicaţie al cărei tiraj a scăzut dramatic, de la 10.000 la 1500 de exemplare, direct proporţional cu dezinteresul nostru faţă de trecut, nu cel oficial, ci celălalt, trecutul alcătuit din drame individuale ce alcătuieşte de fapt istoria unui neam – care, cred eu, ar trebui citită şi răscitită de tinerii care habar n-au cine a fost Aniţa Nandriş Cudla sau Elisabeta Rizea! Înţelegând trecutul, ne putem asuma greşelile comise, chiar dacă nimeni nu va plăti pentru ele...
Micaela Ghiţescu e arestată la doar 21 de ani, fiindcă la un moment dat a frecventat cursurile Liceului
