Închiderea postului OTV nu e un motiv de bucurie. Asemenea balaurului din poveste, retezi un cap, cresc zece la loc. Vă daţi seama că acest culoar, al OTV-ului, rămas liber, va fi exploatat de alte posturi de televiziune. E foarte simplu să spui: am scăpat de o toxină media. Dacă OTV ar fi o excepţie, da, m-aş bucura. Dar închiderea acestui post de televiziune nu va înmiresma aerul televiziunilor noastre. În prezent, nu la OTV, avem patru talk-show-uri mondene (nu am cum să le spun altfel, ştiu că termenul talk-show, aplicat peste nurii Cruduţei, peste nevricoşeniile Oanei Zăvoranu, peste aerul de poet exilat la Tomis al lui Cătălin Botezatu şi peste urzicăturile Andreei Marin – vai, dragă, ce mă mai sufocă ăştia cu divorţul –, pare impropriu, dar nu găsesc alt cuvînt şi închiderea ediţiei bate la uşă) şi nici un talk-show cultural.

Astăzi, scriitorii noştri sînt o masă neglijabilă, artiştii sînt nişte „ciudaţi“, teatrul e bun să-l invoci cînd mai apare vreo înmormînare (atunci geniile noastre televizionistice spun: „băi, reporterule sau cum te-oi numi, te duci şi filmezi faţada cutărui teatru, să vadă şi poporul unde a lucrat maestrul, pe care îl ducem pe ultimul drum; dacă ştii intrarea, trage şi vreo cîteva cadre cu acei colegi care-l plîng, dar vezi să fie cît mai dramatică filmarea, lasă-i să ude batistele, poate hohotesc un pic şi în faţa camerei“). Scriitorii, în general, sînt prezentaţi ca nişte fiinţe-bocitoare, care mereu pierd cîte ceva (de la Premiul Nobel la încrederea în preşedintele Băsescu). Cum, avem şi scriitori tineri, care au fost traduşi în străinătate pe vremea „odiosului Patapievici“? Dă-i în mă-sa, cine-s mucoşii ăştia, să ne pierdem vremea cu ei şi să ne stricăm audienţa? Scriu despre Băsescu, Ponta sau Voiculescu? Nu, scriu despre Eminescu, sau despre bufniţe, sau despre „dragostea, chiar ea“, sau despre „frînghii înflorite“ ş