Profitul net al Samsung Electronics a crescut cu 76% în trimestrul patru din 2012, la 6,55 miliarde de dolari, însă compania a avertizat că rezultatele operaţionale din acest an ar putea fi afectate cu cel puţin 2,8 miliarde de dolari de aprecierea wonului sud-coreean.
Cel mai mare producător de telefoane mobile, televizoare şi cipuri de memorie a înregistrat vânzări de 52,2 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului trecut, în urcare cu 18% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a lui 2011, potrivit raportului financiar prezentat vineri.
Evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb valutar a afectat profitul obţinut de Samsung din vânzările de smartphone-uri în China şi Brazilia, deşi compania a reuşit să-şi consolideze poziţia de lider de piaţă la nivel mondial.
"Wonul mai puternic va avea, evident, un impact negativ asupra profitului, dar aceasta nu este singura grijă a Samsung. Rezultatele mai puţin impresionante ale Apple arată că situaţia generală din piaţă a devenit mai difcilă", comentează pentru Bloomberg analistul Sean Kim de la banca britanică Standard Chartered.
Acţiunile Samsung au scăzut vineri la Seul cu 2%, sentimentul negativ fiind antrenat şi de precizările companiei privind investiţiile. Cheltuielile de capital vor fi menţinute în acest an la niveluri similare cu 2012, a anunţat grupul.