De mai mulţi ani, tânărul antropolog Ciprian Voicilă strânge mărturii despre vindecări incredibile, săvârşite în preajma unor icoane făcătoare de minuni. A strâns atâtea întâmplări miraculoase, încât minunea a coborât chiar în braţele sale, obligându-l să descopere că viaţa are acum pentru el un nou sens: acela de a lupta pentru canonizarea celor morţi în lagăre sau închisori. Sfinţii noştri îndelung răbdători. Sfinţi tăcuţi şi fără de morminte, cărora le datorăm cel puţin o zi în calendar şi un gând duios de amintire

Uneori, o simplă întâmplare îţi poate schimba viaţa, oferindu-ţi un alt drum, o altă trăire, un alt fel de a visa. Uneori se întâmplă ca, fără mari căutări şi me­rite personale, să te cuprindă bucuria unui miracol şi, brusc, în clipa imediat următoare, descoperi sentimentul că exiş­ti şi vezi pentru prima oară lumea dim­prejur, aşa cum i s-a în­tâm­plat an­tro­po­logului Ci­­­prian Voicilă, când, în braţele lui, din­tr-o cu­tiu­ţă cu moaşte luate din osua­rul de la Aiud, a iz­vo­rât un mir pu­ter­nic şi în­mi­res­mat. A iz­vo­rât dintr-un craniu luat la în­tâm­plare de pe Valea Robilor, din cimitirul deţinuţilor politici - tineri ai unei generaţii tragice şi lipsite de noroc; tineri fără nume şi fără mormânt, pentru care astăzi antropologul Ci­prian Voicilă şi alţi ucenici ai părintelui Iustin Pârvu cer me­reu ceea ce ruşii, sârbii, esto­nienii şi bulgarii au făcut deja. Cer canonizarea celor ucişi în închisorile comuniste şi săr­bătorirea lor în ziua de 14 mai, ca amintire a acelui 14 mai 1949, când mii de studenţi au fost aruncaţi, fără nicio vină, în cele mai întunecate şi cumplite temniţe: Piteşti, Aiud, Târgu Ocna, Râmnicul Sărat, Jilava.

Minunile de la racla părintelui Ilie Lăcătuşu şi floarea care nu se ofileşte niciodată

Imaginea unui craniu din care izvorăsc picuri de mir vorbeşte de la sine. Nu contează că nu-