Iniţialele din titlu se referă la două nume la fel de celebre (cel puţin în lumea cultivată): Truman Capote şi Marilyn Monroe. Faimos la scară planetară pentru inventarea unui nou gen literar, docufiction, Truman Capote a fost una din cele mai controversate figuri ale universului cultural şi monden american din anii şaizeci şi şaptezeci.

Invitat în cele mai exclusiviste şi sofisticate cercuri new-yorkeze, a comis păcatul de moarte de a ridica perdeaua de pe viaţa şi aventurile (nu întotdeauna flatante) ale nemuritorilor. Drept urmare, în ultimii ani de viaţă a fost ostracizat, înfăţişat ca un monstru egoist, neruşinat şi lipsit de scrupule. Cea care a dat semnalul „izolării sociale” a lui Capote a fost buna lui prietenă Babe Paley, faimoasa editoare de modă de la Vogue şi soţia miliardarului William S. Paley, care i-a trântit, literalmente, uşa în nas. Dar asta nu l-a împiedicat pe Capote să spună despre ea: „Babe Paley avea un singur defect: era perfectă. În rest, era perfectă.”

Dacă am numărat bine, Capote a scris despre Marilyn Monroe în trei împrejurări (nu pun la socoteală interviurile şi alte menţionări verbale incidentale). Două proze mai lungi şi o frază scurtă. Primul text debutează cu un portret brutal al personajului: „Monroe? Doar o leneşă, o simplă zeiţă dezordonată, în sensul în care îngheţata de banane ori desertul de vişine cu alcool pot fi dezordonate, dar divine.” O cunoscuse încă pe vremea când se străduia să-şi croiască un nume în industria filmului şi au rămas prieteni până la moartea ei. S-au întâlnit ultima oară cu câteva săptămâni înainte de sinuciderea actriţei: „Niciodată nu arătase mai bine. Slăbise mult pentru filmul pe care urma să-l facă cu George Cukor şi îi puteam citi în ochi o anumită maturitate. Nu mai râdea chiar din orice. Dacă ar mai fi trăit şi ar fi avut grijă de ea, cred că ar fi arătat grozav şi azi. N-au