Poetul şi prozatorul Ion Lazu a publicat la sfârşitul anului trecut la Editura Biblioteca Bucureştilor cartea intitulată Odiseea plăcilor memoriale. E vorba de un jurnal ţinut vreme de trei ani (2007-2009), în care autorul relatează în detaliu experienţa punerii unor plăci memoriale pe casele în care au locuit scriitori bucureşteni dispăruţi.

Astfel de plăci existau, dar puţine şi întâmplătoare. În 60 de ani, de când datează prima tentativă, au fost puse 70 de plăci. Conducerea actuală a USR a avut ideea de a face un inventar complet şi a apelat la Ion Lazu ca să identifice adresele din Capitală. În trei ani, graţie efortului lui, au fost puse 160 de plăci pentru 209 scriitori. În provincie, lucrurile au fost mai simple. Nu avem încă o situaţie clară de ce s-a făcut acolo. Greul a stat pe umerii lui Ion Lazu, dat fiind numărul mult mai mare, ieri, ca şi azi, de scriitori bucureşteni, prin origine sau, mai ales, prin adopţie, şi care au locuit uneori la mai multe adrese. În tot cazul, operaţia s-a dovedit mai complicată decât ne-am închipuit. O adevărată odisee, vorba autorului cărţii. În lipsa arhivei, prădată şi prăpădită imediat după 1989 de ultimul ei „custode”, Cornel Brahaş (care nu-şi merită plăcuţa de pe blocul din Piaţa Unirii!), informaţiile au fost obţinute şi verificate cu dificultate. Şi nu numai pentru scriitorii din vechile generaţii, ci şi pentru cei contemporani, unii plecaţi de puţin timp dintre noi. Identificarea n-a fost totul. O parte din adresele descoperite de Ion Lazu în cărţile de telefon din interbelic, aflate, norocul nostru, la Biblioteca Academiei, nu mai corespundeau cu denumirile actuale ale străzilor şi, nu o dată, casele cu pricina fuseseră demolate.

Ca să nu mai spun că au dispărut, cu case cu tot, sau au fost înlăturate cu ocazia renovărilor şase plăci memoriale de care Ion Lazu şi generaţia noastră avusesem cuno