Mo Yan, Schimbarea,
traducere din engleză de Bogdan Perdivară,
consultant sinolog Florentina Vişan,
Bucureşti, Editura Trei,
2012, 128 p.
Anunţarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2012 a surprins într- o bună măsură. Pe de o parte, la casele de pariuri mare favorit era Haruki Murakami (iar pariorii nu au dat greş de pildă anul trecut cu Tomas Transtömer); pe de altă parte, lista de scriitori excelenţi ale căror nume sunt pomenite an de an printre cele ale potenţialilor câştigători este impresionantă – Thomas Pynchon, Philip Roth, Ismail Kadare, Milan Kundera, Salman Rushdie sunt doar câteva nume regăsite frecvent. Reacţiile au fost dintre cele mai diverse, printre altele numărându-se şi o anumită mirare a unora (dublată chiar de acuzaţii voalate) – cine mai e şi acest Mo Yan, care nici măcar nu e dizident, ba mai mult, e cam protejat de sistem? O asemenea întrebare vine cumva firesc, deoarece nu de puţine ori premiul mult râvnit a ajuns să fie câştigat din considerente mai degrabă extraliterare. Am auzit parcă mult mai puţine voci care să conteste decizia suedeză în 2009, decât acum.
Schimbarea este o carte ciudată. În primul rând, la nivel formal, avem de-a face cu un demers insolit şi care de regulă se evită – traducerea dintr-o altă limbă decât cea în care a fost scris originalul. La orice traducere, foarte mult din carte se pierde, inflexiunile dispar, stilul scriitorului este imposibil de redat unu la unu, darămite la o carte tradusă după o altă traducere. Din punct de vedere editorial, situaţia este pe undeva explicabilă, pentru că sinologii români străluciţi sunt puţini, iar problemele financiare ale editurilor româneşti nu sunt deloc neglijabile, astfel încât o editură nu-şi poate permite să nu profite de publicitatea uriaşă pe care o aduce cu sine publicarea unui autor căruia tocmai ce i s-a acordat Prem
