* miercuri, la propunerea Parchetului, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a doi tineri reţinuţi pe ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere * în noiembrie anul trecut, cei doi au incendiat un autoturism, ca să se răzbune pe un tânăr din cartier, cu care erau în conflict *
Răzbunare mafiotă în cartierul Nedelcu Chercea, finalizată cu pagube de 10.000 de lei şi două mandate de arestare preventivă. Reţinuţi pe ordonanţă timp de 24 de ore, Ştefan Silvian Bejan, în vârstă de 21 de ani, şi amicul său Alin Ionuţ Tudor, de 20 de ani, au fost arestaţi preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, ei fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (art. 217 Cod Penal).
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 7/8 noiembrie 2012, în jurul orei 3.30, un brăilean din cartierul Nedelcu P. Chercea a alertat Poliţia Municipiului, după ce a observat că la capota motor a unui autoturism parcat pe strada Doinei izbucnise un incendiu. Era mai mult decât evident că focul fusese pus intenţionat, de o mână criminală.
În baza celor sesizate, poliţiştii brăileni au declanşat cercetările, stabilind că autoturismul incendiat este proprietatea lui Ştefan Lupu, în vârstă de 26 de ani, care locuieşte pe strada Doinei. Totodată, oamenii legii au aflat că Ştefan este, de ceva vreme, în conflict cu doi tineri din cartier, posibili autori ai distrugerii autoturismului. Valoarea prejudiciului cauzat prin incendiere a fost estimată la suma de 10.000 de lei.
Investigaţiile efectuate de ofiţerii Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) din cadrul IPJ Brăila au dat roade. Astfel, oamenii legii au stabilit că în acea noapte de noiembrie, Ştefan Silvian Bejan şi Alin Ionuţ Tudor, ambii din cartierul Chercea, "au incendiat capota autoturismului cu o substanţă inflamabilă, distrugând motorul şi celelalte componente".