Cand un om politic de talia lui Calin Popescu Tariceanu, fost premier, care s-a aflat in vecinatatea celor mai aprinse jocuri de putere de pe glob, prin urmare la curent cu ce inseamna echilibrul, sau lipsa acestuia, deschide gura pentru a deveni radical, trebuie ca are niste calcule in minte.

Nu discernamantul ii lipseste fostului presedinte al PNL, sau cel putin sper ca nu si l-a pierdut. Prin urmare, ma gandesc ca are reprezentarea posibilului efect al propunerii sale ca prezidentiabilul liberal sa fie desemnat in urma alegerilor interne, desi decizia a trei partide, luata in foruri statutare, l-a instalat in aceasta postura pe Crin Antonescu.

In functie de ce are in spate Tariceanu, efectul poate fi scindarea partidului, ridiculizarea sa, eventual indepartarea, sau o victorie.

De ce sa fi facut aceasta propunere? Daca punem intrebarea cu ajutorul careia rasar de cele mai multe ori raspunsurile corecte, si anume "cine are de castigat", imaginatia poate sa zboare. Cel mai la indemana este sa privim spre PDL, deci Traian Basescu.

Iau de buna ipoteza ca Tariceanu este responsabil, deci tot ceea ce face are legatura cu propria persoana. Numai ca a avansa ideea unui alt candidat stiut fiind faptul ca pentru multi liberali reprezinta o alternativa viabila la Antonescu, inseamna a-si asuma perspectiva ca el sa fie acela. Sa alerge Tariceanu pentru altcineva? Greu de crezut, altruismul in politica este rar.

Deci in ce companie s-ar gasi fostul lider al PNL daca ar provoca o ruptura? Caci singur, sau cu un grup mic, dar fidel de sustinatori - atata vreme cat USL guverneaza, exista un tort, deci constiinta poate sa mai astepte - nu are nicio sansa. Si este prea mandru sa se multumeasca cu firmituri.

Dar sa spunem ca nu este mana sefului statului. Atunci, daca Tariceanu nu are certitudinea ca un eventual