Conflict de proporţii, pe strada Mihai Bravu, din Ploieşti. O doamnă iubitoare de animale este terorizată de un cetăţean neiubitor de câini. Acesta este acuzat că, în zilele în care nu produce prea mult din cerşit, sare pe maidanezii femeii, pe care îi mănâncă.
Începem cu doamna Sanda, care este o iubitoare clasică de câini. Are peste 20 de exemplare, cu care doarme în casă, mai ales iarna. Şi asta pentru că e sensibilă şi nu are tăria să-şi lase animalele în frig. Are şi celelalte calităţi ale unui iubitor de maidanezi, aşa că îi adună de peste tot, mai ales pe cei în ochii cărora citeşte tristeţe şi foame. Pune la cale şi mici botezuri şi, atunci când trebuie să aleagă un nume, se inspiră din filme, dar apelează şi la denumiri clasice, cum ar fi Azorel sau Lassie. Universul ăsta aproape idilic (imaginaţi-vă doar cum dorm 20 de câini într-o sufragerie) a fost tulburat de un cetăţean, care atentează la animalele doamnei Sanda, în care ea investeşte mâncare şi multă dragoste. Istoria conflictului e destul de ciudată, pentru că, la început, omul îi bătea şi îi otrăvea, fiind deranjat de zgomot. Abia apoi, nu se ştie cum, a ajuns să-i mănânce.
Doamna Sanda e devastată
„Nu ştiu ce să mă mai fac. Vreau să vă spun că, la început, a fost totul bine. Am adunat câini bolnavi, i-am vindecat, le-am dat să mănânce şi i-am crescut frumos, la mine în curte, unde fac ce vreau eu. Treptat, s-au strâns destul de mulţi, trebuie să recunosc, dar nu fac rău la nimeni. Eu le dau să mănânce şi eu le fac curat.” Asta până într-o zi, când un tip cu barbă s-a angajat cu carte de muncă la un semafor din zonă, în funcţia de cerşetor. Femeia a început să găsească urme suspecte pe maidanezi: „De când a apărut această brută la noi pe stradă, totul s-a schimbat în rău. Am găsit un câine care şchiopăta, dar am crezut că s-a bătut cu ceilalţi. Era greu de crezut, pentru că îi înv