Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărginean: ”O situaţie neplăcută cu care nu m-am mai întâlnit în cariera mea”

Publicat in Liga2, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

A treia săptămână a noului an este pe cale să se încheie şi lucrurile nu s-au limpezit la gruparea emblemă a Aradului. Un singur aspect e clar, Giovanni Catanzariti nu mai poate susţine de unul singur activitatea la UTA, dar nici nu a aruncat prosopul în speranţa că va lăsa clubul pe mâini bune. Discuţii cu potenţiali investitori au tot existat în ultimele zile, dar niciuna dintre ele nu s-a finalizat până la această oră, aşa că reunirea echipei ar putea fi amânată pentru a treia oară.

De fapt, jucătorii nu au primit convocarea pentru ziua de luni nici vineri, aşa că nu ştiu dacă mai rămân sau nu în vacanţă forţată. Unul dintre fotbaliştii exponenţiali ai „Bătrânei Doamne” recunoaşte că trăieşte în premieră astfel de momente de incertitudine. „Nu e târziu să fim sunaţi nici sâmbătă sau duminică, însă este evident că ne aflăm într-o situaţie neplăcută, cu care eu nu m-am mai întâlnit în cariera mea. Oricât de mult ai trage de tine antrenându-te singur, nu se compară cu ceea ce faci la pregătirea cu echipa, sub îndrumarea directă a antrenorilor. Din punct de vedere sportiv, nu e prea grav atâta timp cât obiectivul e aproape compromis, iar până la primul meci oficial din 2013 mai este, totuşi, o lună şi jumătate. Uman, însă, lucrurile sunt mai neplăcute, atâta timp cât nu ştim ce ne rezervă viitorul, când şi dacă ne vom primi restanţele financiare. Avem cu toţii familii, la alimentară nimeni nu-ţi dă pe gratis că joci la UTA, iar clubul are probleme”, a punctat Radu Mărginean.

Pe de altă parte, mijlocaşul de 30 de ani spune că nu va depune memoriu împotriva actualului club şi nici nu ar dori să plece din Calea Aurel Vlaicu. „Dacă nu i-am dat la Federaţie pe cei de la Bistriţa, care mai au să-mi dea destui bani, nu o să-i fac dificultăţi nici UTA-ei. Nici de la echipă nu aş vrea să plec, fiindcă nu am revenit acasă ca să plec din nou după nu

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 44 minute
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 3 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 30 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025. Soarele va intra în zodia Taurului

Libertatea acum 9 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probl

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 11 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°