Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peruvianul era de fapt ecuadorian! Caz incredibil la Cupa Sudamericană Under 20

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Pe lângă jocurile spectaculoase, Campionatul sud-american U20, care se desfăşoară în Argentina, iese în evidenţă şi cu evenimente inedite. Unul dintre ele are în prim plan naţionala statului Peru, implicată într-un scandal din cauza fundaşului Max Barrios (foto).

Acesta a fost trimis acasă dintr-un motiv incredibil: este de fapt ecuadorian, nu peruan, are 25 de ani şi îl cheamă Juan Espinosa! Falsa identitate a jucătorulul a fost descoperită de Rolando Panchana, fost jurnalist şi actual membru al parlamentului ecuadorian. Acesta susţine că "Juan Carlos Espinosa Mercado, care a evoluat la mai multe echipe din Ecuador, a fost înregistrat la federaţie încă din 2004. A dispărut în 2012 şi a apărut în Peru sub numele de Max Barrios".

Afirmaţiile parlamentarului sunt susţinute şi de preşedintele clubului Liga de Loja, care spune că "Max a fost înregistrat la noi în 2010, la vârsta de 22 de ani".

Pe lângă jocurile spectaculoase, Campionatul sud-american U20, care se desfăşoară în Argentina, iese în evidenţă şi cu evenimente inedite. Unul dintre ele are în prim plan naţionala statului Peru, implicată într-un scandal din cauza fundaşului Max Barrios (foto).

Acesta a fost trimis acasă dintr-un motiv incredibil: este de fapt ecuadorian, nu peruan, are 25 de ani şi îl cheamă Juan Espinosa! Falsa identitate a jucătorulul a fost descoperită de Rolando Panchana, fost jurnalist şi actual membru al parlamentului ecuadorian. Acesta susţine că "Juan Carlos Espinosa Mercado, care a evoluat la mai multe echipe din Ecuador, a fost înregistrat la federaţie încă din 2004. A dispărut în 2012 şi a apărut în Peru sub numele de Max Barrios".

Afirmaţiile parlamentarului sunt susţinute şi de preşedintele clubului Liga de Loja, care spune că "Max a fost înregistrat la noi în 2010, la vârsta de 22 de ani".

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă/ El a avut o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director

News.ro acum 5 ore
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Incendiu puternic cu fum gros la o casă din centrul Capitalei. Două familii cu doi copii de 9 și 11 ani au sărit pe geam

Ziare.com acum 21 minute
Un incendiu violent a izbucnit la o casă din centrul Capitalei, iar două familii, adulți și copii de 9 și 11 ani, au reușit să iasă teferi din clădire. Un fum gros se putea vedea și simți în zonă. Un imobil dintr-o zonă centrală a Bucureștiului a fo

POLITICO: Louis Sarkozy, fiul fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, se pregăteşte de o carieră politică şi se inspiră de la Donald Trump

News.ro acum 49 minute
Aşa tată, aşa fiu? Louis Sarkozy, fiul fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, se poziţionează pentru a-şi lansa o carieră politică după ce a făcut deja senzaţie în calitate de comentator conservator la televiziune. Dar, mai degrabă decât să-şi

Conferinţa ONU pentru combaterea deşertificării s-a încheiat fără niciun acord

G4Media acum o ora
Negocierile de la conferinţa ONU împotriva deşertificării, COP16, s-au încheiat sâmbătă în oraşul saudit Riad fără a se ajunge la un acord obligatoriu pentru combaterea acestui fenomen, transmite AFP, preluată de Agerpres. Discuţiile s-au încheiat d

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia desfăşoară și mai multe trupe nord-coreene în Kursk

HotNews acum 43 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Moscova a început să implice „un număr notabil” de trupe nord-coreene în eforturile sale de a alunga trupele ucrainene din regiunea rusească de graniță Kursk, relatează News.ro. Trupel

Fostul ministru brazilian al Apărării, acuzat de tentativă de lovitură de stat, a fost arestat

Mediafax acum o ora
Luna trecută, poliţia l-a acuzat oficial pe Braga Netto, care a fost contracandidatul lui Bolsonaro la funcţia de vicepreşedinte în alegerile din 2022, că a jucat un rol principal într-o conspiraţie criminală menită să împiedice învestirea în funcţi

Superliga: Oţelul Galaţi – UTA Arad 1-1

Mediafax acum 3 ore
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 38, prin Cristian Mihai. În urma unui corner executat de Fabry, mingea a fost deviată de Costache în bară, revenind în teren, unde Mihai a înscris cu o lovitură de cap. În minutul 45+1, gazdele au reuşit să marc

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
​Conform Constituției, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine președinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcție, dar cu puterile sale prezidențiale suspendate, relatează Reuters. Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/8°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/10°