Solista Antonia, ajunsă vedetă de talie internaţională, nu a uitat de prietenele pe care şi le-a făcut în America, pe vremea când locuia acolo. Şi, chiar dacă nu s-au mai văzut de câţiva ani, Antonia şi Alicia s-au distrat de minune, ieri, în mall. Au bătut magazinele de încălţăminte, în speranţa că-şi vor cumpăra cizme la preţ redus. Solista Antonia, ajunsă vedetă de talie internaţională, nu a uitat de prietenele pe care şi le-a făcut în America, pe vremea când locuia acolo. Şi, chiar dacă nu s-au mai văzut de câţiva ani, Antonia şi Alicia s-au distrat de minune, ieri, în mall. Au bătut magazinele de încălţăminte, în speranţa că-şi vor cumpăra cizme la preţ redus.
Chiar dacă în ultimul an a câştigat o căruţă de bani din concerte, Antonia tot vânează reducerile spectaculoase promovate, în această perioadă, de marile magazine din mall. Ieri, fotoreporterii ziarului Libertatea au surprins-o pe celebra solistă la cumpărături, însoţită de o femeie cu ten ciocolatiu: “Este prietena mea, Alicia, din America”, ne-a dezvăluit solista identitatea însoţitoarei sale. Cele două s-au distrat de minune, timp de trei ore, au probat mai multe perechi de încălţăminte, însă nimic nu le-a fost pe plac. După un tur complet al mall-ului din Băneasa, Antonia şi Alicia s-au oprit la o cafenea, pentru a-şi mai trage sufletul, răstimp în care au depănat amintiri de pe vremea când erau două puştoaice anonime, însă cu mari planuri de viitor.