Și… m-am hotărât! Despre Hawkwind o să scriu cale de cinci epistole (una data trecută, la început de sezon, plus alte patru, inclusiv aceasta, că am de găvărit mult, neneacă!, la ce-mi sună mie prin cap cu spațialii ăștia!). Poa’ să fie chiar şase epistole, de ce nu? Păi, să le „numerăm”, coane Fănică, să le numerăm: treb’e să mai amintim de Pink Floyd-u’ spațial? Treb’e! Treb’e să găvărim despre Wilhelm Reich (who the f… is Reich)? Treb’e! Treb’e să ne dedulcim la energia orgonică și ce poa’ să facă de i-a îngrozit, literalmente, pe agenturili „Ochiu’ și Timpanu’„ Made in USA? Treb’e! Treb’e să ne luăm de bunătăciunea aia de Stacia ce se dezbrăca, nu numai de caracter, la concertele Hawkwind? De țineau „vulturașii” melodiile în concert câte en’șpe mii de minute, numa’ s-o lase să se tăvălească pe scenă, în faţa ochilor bulbucați doar de avânt muzical? Personal, cu gânduri pidosnice de mascul neîmplinit, ar fi trebuit s-o am în vizor pe duzeoza în cauză de amu’ fro 40 de ani, că era damă bine, dar n-am știut io atuncea că le oferea „hochinzilor” câte’un striptis live de nu știai, ca spectator, dacă să-i mai bagi în seamă pe vulturași sau să te focusezi pe „eschibiționistă” … Deci, „ne” aşteaptă pe puțin cinci spre şase pastile, la ce limbariță am!

Data trecută, m-am oprit la seva spațială a Pink Floyd-ului la LP-ul din 1968, A Saucerful of Secrets, dar mai spațială, mai planată spre decolare în alte lumi imaginare decât piesa de pe un album ulterior, Cirrus Minor, nu cred că s-a mai realizat, la aprecierea mea, oricât „adjuvant” chimic s-a utilizat în acei ani, în perioada de consum-compoziție (piesa este scrisă într-un minimalism spațial cu greu de egalat până în acest moment, în delicatețe, despre un lucru covârșitor precum spațiul). Cirrus Minor, piesă care ar merita singură s-o abordez într-o „pastilă”, este pe LP-ul More (1969), banda sonoră a filmului