Anul trecut, Antena 3 înfiera cu mânie proletară, săptămâni la rând, tehnologia fracturării solului. Acum, Victor Ponta a anunțat tot la Antena 3, fără să-l certe nimeni, că e timpul ca Chevron să înceapă explorările. Dar protopopul Bârladului anunță: “I-am înregistrat pe politicieni ca să-I arăt când se răzgândesc”. Sursa: AP PHOTO
Victor Ponta a stors capital electoral cât a putut din subiectul gazelor de șist, dar alegerile s-au terminat și a venit timpul să se stoarcă și bani. Consiliul Județean Vaslui a dat certificat de urbanism pentru prima sondă de explorare în Băcești (Vaslui) în luna decembrie, fapt ce a surprins pe toată lumea, pentru că la acea dată moratoriul impus de Guvern era încă în vigoare.
Nu mai vrea să fie popular
În mai 2012, la numai două săptămâni de la intrarea în pâine a primului guvern Ponta, USL a introdus moratoriu privind explorarea șI exploatarea gazelor de șist. Succint, anunțul făcut de Rovan Plumb, fost și actual ministru al Mediului, a fost: “Amânarea va rămâne în vigoare pînă la finalizarea studiilor la nivel Uniunii Europene privind impactul asupra mediului a gazelor de șist”. Studiile UE sunt departe de a fi încheiate, dar certificatul de urbanism s-a dat deja. Iar poziția lui Victor Ponta este acum total ne-electorală: “{tiu că nu voi fi prea popular, dar problema gazelor de șist trebuie tratată serios pozitiv. România plătește cel mai mare preț pentru gaz față de Bulgaria, Cehia, Polonia…” și alte asemenea argumente. Reuters: Gazele de șist ar scăpa România de dependența față de Rusia
Stupefacție la Bârlad
Societatea civilă din Bârlad a fost luată ca din oală de schimbarea cu 180 de grade a noilor conducători. Protopopul Vasile Laiu, vârful de lance al protestelor din urmă cu un an, aflase de avizarea primei sonde de explorare, dar nu știa de poziția oficială a Guvernului. |n martie 20