Judecătoria din Petroşani a decis, sâmbătă, că poliţistul acuzat acum de pornografie infantilă va fi judecat în stare de libertate, însă nu are dreptul să părăsească localitatea Sursa: Cronica Vaii Jiului
Adrian Dan Sucilă, poliţistul din Vulcan, a fost arestat în urmă cu şase luni pentru act sexual cu un minor şi corupere de minori. Săptămâna trecută acesta s-a întors la serviciu, dar nu i-a fost cu noroc. Chiar luni a fost reţinut din nou pentru pornografie infantilă.
"S-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului Sucilă Dan Adrian. Am decis faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe 29 de zile cu începere de astăzi până în data de 23 februarie", a explicat Gabriela Ponyiczky, preşedinte al Judecătoriei Petroşani. Procurorii DIICOT au făcut deja recurs la sentinţa de sâmbătă a Judecătoriei Petroşani.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Hunedoara, efectuează cercetări faţă de învinuiţii Dan Adrian Sucilă (37 de ani), agent şef de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Vulcan şi Stoica Mihaela-Gabriela (19 ani), din localitatea Vulcan, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice", informa atunci DIICOT.
Adrian Sucilă este acuzat că a deţinut un număr de aproximativ 400 de fişiere de tip imagine, conţinând fotografii cu minori în ipostaze pornografice. Mihaela Gabriela Stoica a deţinut mai multe fişiere audio-video, ce reprezentau minori în ipostaze cu caracter sexual explicit.