Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor din Alba. Bărbat condamnat pentru că a condus beat şi fără permis, prins şi dus la Penitenciarul Aiud

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Poliţiştii din Alba au acţionat, în cursul zilei de vineri, cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea actelor antisociale, în cadrul unor acţiuni în sistem integrat, desfăşurate pe raza întregului judeţ. În cadrul acţiunii a fost identificat un bărbat condamnat la închisoare pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

La acţiunile desfăşurate vineri, 24 ianuarie 2013, au participat peste 230 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi şi investigaţii criminale care au constatat 18 infracţiuni din care 8 în flagrant şi au identificat 12 suspecţi de comiterea de infracţiuni din care 3 au fost reţinuţi în baza unor ordonanţe, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 26.01.2013, să fie prezentaţi Parchetelor, cu propuneri de arestare preventivă.

În cadrul acţiunii poliţiştii au depistat o persoană ce era urmărită naţional şi au depistat o persoană, posesoare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii. Totodată, au fost constituite 17 filtre rutiere, au fost verificate în bazele de date 74 de autovehicule şi au fost efectuate controale la 33 de societăţi comerciale. Persoana urmărită naţional este o minoră de 12 ani, din comuna Jina, judeţul Sibiu, care era dată în urmărire naţională din data de 25.01.2013. Fata a fost găsită la o gospodărie de pe raza comunei Cut.

Bărbatul cu mandat de executare a închisorii este Adrian Gheorghe Greuruş, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Bărbatul a primit la Judecătoria Orăştie 1 an şi 6 luni pentru conducerea unui autoturism fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, dar avea o condamnare la 2 ani, din 2011, pentru furt calificat. Judecătorii au revocat suspendarea pedepsei de 2 ani şi au stabilit că inculpatul va sta această perioadă la închisoare. Condamnatul a fost depus în Penitenciarul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 35 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 15 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 21 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 49 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 53 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°