Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se purică banii pentru fermele de subzistentă

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

• Directia Agricolă va începe de luni, 28 ianuarie, verificarea beneficiarilor • ministerul vrea să se convingă că banii au fost folositi pentru agricultură si nu în alte scopuri • Banii alocati pentru crearea unor ferme de subzistentă vor fi verificati de săptămîna viitoare de Directia Agricolă Neamt. Controlul a fost cerut de minister, unde au ajuns mai multe semnale că aceste sume ar fi fost folosite în alte scopuri decît cele pentru care au fost date. „Noi, Directia, nu am avut nici o implicare în aceaste proiecte de finantare acordate pe Măsura 141, de acest lucru ocupîndu-se APIA. Totusi, cei de la minister ne-au cerut nouă să facem aceste verificări si vom începe de luni. Vom vedea ce se va întîmpla în teritoriu“, a declarat Vasile Chiperi, directorul Directiei Agricole.

În sesiunea din vara trecută, în Neamt s-au depus 378 proiecte pe Măsura 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistentă, din care 362 au fost declarate conforme cu normele europene de finantare. Cererile depuse au fost deja controlate printr-un sondaj, ministerul extrăgînd aleatoriu 15 dosare din Neamt pentru a vedea dacă au fost respectate toate criteriile de eligibilitate si toate au fost în regulă. Măsura 141 a fost populară în rîndul fermierilor, în fiecare an depunîndu-se mai multe proiecte decît fondurile alocate. Banii au fost ceruti pentru sectoarele zootehnic si vegetal, dar si pentru ferme mixte. Cele mai multe solicitări au fost pentru dezvoltarea fermelor zootehnice. Anul trecut la nivelul tării, s-au depus în jur de 25.000 proiecte, dar bani au fost pentru circa 15.000. Au fost cazuri în care aceste sume ar fi fost fraudate si tocmai de aceea mai marii de la Bucuresti vor să vadă cum stau lucrurile în teritoriu.

Pentru fermele agricole de semisubzistentă sprijinul dat de stat din fonduri europene este nerambursabil si se acordă sub forma unei sume fixe anuale

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 58 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 58 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°