Moartea domnului Lăzărescu
Lăzărescu Dante Remus e un redutabil asasin plătit în vârstă de 70 de ani. Îmbrăcat în pijamalele lui de spital și purtând pe cap cu o căciulă croșetată de una dintre amante, domnul Lăzărescu umblă numai prin localurile frecventate de interlopi. Deși bătrân și bolnav, are un succes nebun la femei. Nicio tânără fermecătoare nu rezistă în fața unui bărbat în uniformă de spital, mai ales dacă acesta își semnalează prezența printr-o tuse seacă, imposibil de stăpânit.
Într-o seară, Lăzărescu începe să se simte rău și cheamă salvarea. Crede ce e din cauza rănilor provocate de un recuperator din clanul sportivilor, pe care l-a dovedit cu mâinile goale. Îl doare capul exact acolo unde temutul interlop Tase Ceaun îl lovise violent cu sabia ninja, înainte ca el, Lăzărescu, să tușească tuberculos în direcția lui și să-l reducă la răcere cu o flegmă bine țintită.
În drum spre spital, ambulanța e interceptată de fratele mai mic al lui Ceaun și de ceilalți sportivi. Lăzărescu se ridică de pe targă și vrea să-i neutralizeze pe atacatori, dar nu apucă să-i certe că nu și-au citit la timp apometrele că un glonț îl nimerește în piept și îl doboară.
Amintiri din Epoca de Aur
Un bărbat care locuiește la bloc încearcă să sacrifice un porc în apartament. Pentru că nu avea niciun cuțit bun prin casă, bărbatul decide să împuște porcul cu ajutorul a două pistoale automate, după o urmărire ca-n filme, pe traseul dormitor-balcon-bucătărie. După ce vecinii îi cer explicații, bărbatul le spune că porcul știa prea multe.
După dealuri
Un stareț traficant de droguri se folosește de măicuțele din subordine ca să introducă substanțe interzise în țară. La un moment dat, una dintre ele decide să nu mai respecte niciun angajament și fuge cu banii. Călugărul jură să se răzbune și-și pune oamenii de prin mănăstiri să dea de urma ei