Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitori interzişi în China şi în Rusia, pe lista nominalizaţilor la Man Booker International Prize

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Doi scriitori, ale căror romane au fost interzise în Rusia şi în China, se află pe lista celor 10 romancieri nominalizaţi la premiul Man Booker International pe anul 2013.

Scriitorul chinez Yan Lianke şi scriitorul rus Vladimir Sorokin figurează astfel pe lista celor 10 romancieri din nouă ţări diferite, care au fost nominalizaţi la acest premiu literar în valoare de 60.000 de lire sterline (95.000 de dolari), scrie Mediafax, citând Reuters.

Man Booker International Prize, care se acordă o dată la doi ani, este considerat versiunea internaţională a celui mai prestigios premiu literar britanic - Man Booker Prize.

Lista celor 10 romancieri selecţionaţi pe lista scurtă pentru Man Booker International Prize a fost comunicată de Christopher Ricks, preşedintele unui juriu compus din cinci personalităţi literare, în timpul Festivalului de Literatură din oraşul indian Jaipur.

Aproximativ 150 de scriitori au fost avuţi în vedere pentru acest trofeu prestigios, ce va fi decernat pe 22 mai, la Londra.

Marie NDiaye, din Franţa, în vârstă de 45 de ani, este cea mai tânără dintre scriitorii nominalizaţi pe această listă, alături de Peter Stamm, primul scriitor din Elveţia care a fost nominalizat la Man Booker International Prize.

Statele Unite are două nominalizări, scriitoarele Lydia Davis şi Marilynne Robinson, cea din urmă fiind singurul autor de pe lista scurtă din acest an care a mai fost nominalizată şi la ediţiile precedente.

Canadianul Josip Novakovich, israelianul Aharon Appelfeld, indianul U.R. Ananthamurthy şi pakistanezul Intizar Husain completează lista celor 10 nominalizaţi la Man Booker Internaţional Prize.

Man Booker International Prize se acordă unui autor în viaţă, care a publicat lucrări de ficţiune în limba engleză sau ale cărui opere au fost traduse deja în limba engleză. Spre deosebire de Man Booker Prize, care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diogo Jota, jucătorul lui Liverpool, a murit într-un accident de mașină

Gazeta Sporturilor acum o ora
Diogo Jota, atacant la Liverpool, a murit la vârsta de 28 de ani, scrie cotidianul spaniol .

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 5 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum 49 minute
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum 2 ore
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Au fost eliberate şi peste 100-200 de CONCEDII medicale într-o singură zi, mai mult decât este posibil fizic”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizic. Întrebat dacă are un raport în legatură cu aco

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

Ziua Constanta acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi se efectuează o serie de lucrări, care impun restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța, astfel: -până la ora 22.00, trafic restricționat pe pr

Peste 90 de percheziții într-un alt dosar privind emiterea de acte de identitate românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni

HotNews acum 3 ore
Procurorii Parchetului General efectuează, joi, peste 90 de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită și fals informatic comise de funcționari publici de pe raza județului Suceava privind obținerea de documente de identitate rom

Nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România, spune Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Mediafax acum 2 ore
„Stocurile pentru serul fiziologic, indiferent de volumul flacoanelor – 250 ml, 500 ml sau 1 litru – există. Avem în prezent aproximativ 5 milioane de flacoane disponibile”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, problemele de aprovizionare în unele s

Liderii sindicali se întâlnesc astăzi cu premierul Ilie Bolojan

Ziua Constanta acum 2 ore
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au demarat joi dimineața discuțiile la Palatul Victoria, pe măsurile propuse de Guvern în actualul context economic și social, informează Agerpres. Prim-ministrul Ili

Vremea

București
acum

30°
joi

17°/33°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

28°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

31°
joi

15°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°