Pe uscat merge toată lumea, însă pe zăpadă trebuie să fii şofer. Iernile nu mai sunt ce au fost odată, dar riscurile de accident continuă să pândească la orice pas.
Iarna la volan trebuie să adaptaţi viteza după starea carosabilului. Drumurile îngheţate şi înzăpezite fac ca fiecare greşeală de pilotaj să se manifeste mai repede şi mai dramatic. Sistemele electronice de stabilitate sau de control al tracţiunii sunt sisteme preventive, veriga slabă rămânând în continuare şoferul. Aportul electronicii este minim când viteza maşinii este prea mare.
Intrarea în viraj cu viteză prea mare atrage acţionarea frânelor, iar pe un traseu înzăpezit acest lucru poate duce la pierderea controlului maşinii. Frâna de picior se va combina mereu cu cea de motor, pentru a se obţine o frânare mai eficientă, indiferent de natura stratului depus pe asfalt.
Volanul se va manevra fin, precis şi la timpul potrivit. O manevră impulsivă iarna vă poate arunca în şanţ ori pe contrasens. Pe drumuri cu şleauri, schimbarea direcţiei de mers trebuie făcută cu viteză minimă. În majoritatea cazurilor, partea posterioară va fi prima care intră în derapaj, indiferent de tipul tracţiunii. Chiar şi un şofer bun, antrenat, experimentat, dar care este obosit, poate să nu observe la timp acel petec mai întunecat la culoare care-l va învârti instantaneu.
Un peisaj hibernal fără uneltele potrivite pentru eliberarea automobilului din nămeţi poate fi o misiune imposibilă. De aceea este bine ca în portbagaj să aveţi o casma sau o lopată de zăpadă pentru deszăpezirea curţilor şi a suprafeţelor mici din jurul autoturismului. Dacă aveţi de degajat spaţii vaste pentru eliberarea căii de acces a maşinii, atuci va trebui să apelaţi la „artileria grea” precum împingătorul de zăpadă (util atunci când aceasta trebuie împinsă într-o singură locaţie, evitând astfel săpatul sau ridicatul) ori în cazurile e
