Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala Premiilor Gopo renunţă la sprijinul financiar al CNC

Publicat in Curierul, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

De ieri, au început înscrierile pentru cea de-a şaptea ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, care va avea loc pe 25 martie, în Bucureşti. Înscrierile vor avea loc până în data de 4 februarie. Dar cum sărăcia este eticheta fidelă a Culturii în România, prin ai cărei reprezentanţi se taie, practic, respiraţia oricărei tentative creatoare, Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorii evenimentului, declară ferm că au decis să nu se mai asocieze cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Într-un comunicat remis redacţiei, se arată că ”În contextul unei cinematografii tot mai sărace, lipsită de orice strategie sau viziune de dezvoltare în viitor, organizatorii consideră că Premiile Gopo, un eveniment dedicat valorilor filmului românesc, nu trebuie să se mai asocieze cu CNC, instituţie care trebuie reformată din temelii pentru a asigura o altfel de prezenţă şi vizibilitate a filmului românesc pe plan local şi internaţional”.

Ce-i drept, au mai spus-o şi alţii, dar nu prea i-am crezut... Iată însă, că, prin această declaraţie, se confirmă strigătul de tristeţe şi dezamăgire al tuturor acelora care sunt hotărâţi să treacă peste barierele ridicate chiar în faţa unor iniţiative culturale extem de lăudabile, ajunsă la a şaptea ediţie.

Cine are dreptul să se înscrie pentru nominalizările la Premiile Gopo 2013?

Potrivit APFR, sunt aşteptate: scurt şi lungmetrajele de ficţiune, precum şi documentarele, producţii româneşti sau coproducţii cu participare majoritar românească, a căror premieră a avut loc, în festivalurile pe marile şi micile ecrane din România, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2012. Şi, conform regulamentului Premiilor Gopo, toate filmele de lungmetraj eligibile (care au beneficiat de cel puţin o săptămână de distribuţie în cinema

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

BusinessMagazin acum 21 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Admini

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

București: Caniculă și furtuni, Cod galben de disconfort termic până miercuri dimineață

Mediafax acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă între 14 iulie, ora 12:00, și 16 iulie, ora 10:00. Capitala se va confrunta cu un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 26 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 23 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°