Corupţia, cenzura, şantajul şi exploarea sunt termeni care poluează mai degrabă mediul afacerilor decât lumea culturală. Cu toate acestea, fondatorii platformei Artleaks consideră că a venit timpul să spună lucrurilor pe nume.

Instituţiile culturale se mândresc cu libertatea de creaţie şi de expresie, dar o platformă internaţională dedicată celor care activează în cultură are o poveste diferită de spus, se arată într-un articol publicat de „Deutsche Welle“.

Inspirându-se de la Wikileaks, Artleaks a fost fondat în 2011 de către un grup de artişti, istorici şi critici cu scopul de a protesta faţă de cultura politizată şi pentru a expune abuzurile din lumea artei. Motto-ul său este: „E timpul să rupem tăcerea“.

După cum spune Dmitry Vilensky, unul dintre iniţiatorii proiectului, conceptul se referă la „informaţia care nu a fost adusă la cunoştinţa publicului“.

Vilensky este membru al organizaţiei ruseşti Chto Delat? („Ce e de făcut?“) ale cărei experienţe negative în colaborarea cu galeria UniCredit din Bucureşti – inclusiv neplata de taxe şi probleme de cenzură – au fost un motiv pentru înfiinţarea Artsleaks.

El şi colegul său Vlad Morariu au fost în Cologne săptămâna asta pentru a discuta proiectul. Morariu este un cercetător român care s-a implicat în fondarea Artleaks la şase luni după ce platforma a fost fondată. Pentru el, proiectul nu înseamnă expunerea unor fapte senzaţionale, ci o investigaţie menită să arate dependenţa artiştilor de stat sau de piaţă, ceea ce criticul Clement Greenberg a descris ca fiind un „cordon ombilical din aur“.

„Ideea e să publicăm cazuri care arată defectele sistemului ca întreg“, a explicat Morariu.

Un astfel de caz este cel al Larissei Sansour.

Sansour a fost una dintre cei opt artişti nominalizaţi la premiul Lacoste Elysée în 2011 şi i s-a oferit o bursă de 4.000 de euro pentru