Mama preşedintelui Bashar al-Assad, ca şi alţi membri ai familiei sale au părăsit Siria, în timp ce rebelii se apropie tot mai mult de Damasc, a anunţat fostul ambasador american în Siria, citat de publicaţia The Telegraph.
Anisa Makhlouf, mama liderului sirian, a plecat în Emiratele Arabe Unite, având în vedere că perioada în care fiul ei se află la putere pare să se apropie de final. Sora lui Bashar, Bushra, a plecat în Dubai.
"Membri ai regimului părăsesc încet, încet corabia", a spus Robert Ford, fostul ambasador american la Damasc. "Sunt conştienţi şi ei că pierd această bătălie", a explicat diplomatul. Familia preşedintelui a putut auzi, la palatul prezidenţial, schimburile de focuri din stradă, atunci când s-a întâlnit cu emisarul ONU, Lakhdar Brahimi, ceea ce le-a scăzut şi mai mult moralul.
Makhlouf, mama preşedintelui, are aproape 80 de ani şi este văduva lui Hafez al-Assad, dictatorul care a condus Siria între 1971-2000. Deşi apare foarte rar în public, se spune că ea are mare influenţă asupra regimului. Iar Bushra al-Assad, sora mai mare a lui Bashar, a plecat din ţară împreună cu cei cinci copii ai săi. Soţul ei, Assef Shawqat, a fost ministru adjunct al apărării, până când a fost ucis, într-un atentat cu bombă, în iulie 2012.