Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărginean încă așteaptă telefonul de convocare: „O situație neplăcută cu care nu m-am mai întâlnit în cariera mea”

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

A treia săptămână a noului an este pe cale să se încheie și lucrurile nu s-au limpezit la gruparea emblemă a Aradului. Un singur aspect e clar, Giovanni Catanzariti nu mai poate susține de unul singur activitatea la UTA, dar nici nu a aruncat prosopul în speranța că va lăsa clubul pe mâini bune. Discuții cu potențiali investitori au tot existat în ultimele zile, dar niciuna dintre ele nu s-a finalizat până la această oră, așa că reunirea echipei ar putea fi amânată pentru a treia oară.

De fapt, jucătorii nu au primit convocarea pentru ziua de luni nici vineri, așa că nu știu dacă mai rămân sau nu în vacanță forțată. Unul dintre fotbaliștii exponențiali ai „Bătrânei Doamne” recunoaște că trăiește în premieră astfel de momente de incertitudine. „Nu e târziu să fim sunați nici sâmbătă sau duminică, însă este evident că ne aflăm într-o situație neplăcută, cu care eu nu m-am mai întâlnit în cariera mea. Oricât de mult ai trage de tine antrenându-te singur, nu se compară cu ceea ce faci la pregătirea cu echipa, sub îndrumarea directă a antrenorilor. Din punct de vedere sportiv, nu e prea grav atâta timp cât obiectivul e aproape compromis, iar până la primul meci oficial din 2013 mai este, totuși, o lună și jumătate. Uman, însă, lucrurile sunt mai neplăcute, atâta timp cât nu știm ce ne rezervă viitorul, când și dacă ne vom primi restanțele financiare. Avem cu toții familii, la alimentară nimeni nu-ți dă pe gratis că joci la UTA, iar clubul are probleme”, a punctat Radu Mărginean.

Pe de altă parte, mijlocașul de 30 de ani spune că nu va depune memoriu împotriva actualului club și nici nu ar dori să plece din Calea Aurel Vlaicu. „Dacă nu i-am dat la Federație pe cei de la Bistrița, care mai au să-mi dea destui bani, nu o să-i fac dificultăți nici UTA-ei. Nici de la echipă nu aș vrea să plec, fiindcă nu am revenit acasă ca să plec din nou după numai câteva lu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 2 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°