Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, referitor la declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu, că i se pare "cu totul şi cu totul întristător" faptul că cineva nu foloseşte circuitele competiţionale ale partidului face declaraţii de natură "să afecteze" poziţia şi imaginea PNL.
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că Tăriceanu vrea să dezbine PNL.
"Mi se pare intristator faptul ca cineva care, din motive pe care nu le comentez, nu candideaza la congres, nu a candidat la ministri, nu a candidat la conducerea unui grup parlamentar, care nu foloseste discutiile permanente din forurile partidului in care este membru, pentru a putea propune, candida, face declaratii de natura evident sa afecteze pozitia si imaginea PNL si imaginea USL", a declarat Crin Antonescu.
"Avem un congres peste trei saptamani, care se va desfasura in maxima transparenta, in care orice se poate propune. Nu am niciun fel de problema in ceea ce priveste PNL, sa facem si alegeri primare, sau ce doreste dl Tariceanu", a mai spus preşedintele PNL.
Crin Antonescu a spus că nu este de acord cu excluderea lui Tăriceanu din PNL, aşa cum au sugerat alţi colegi din partid, dar a declarat că acesta trebuie să se hotărască dacă mai vrea să fie în partid sau nu.
Fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, că cel care va candida din partea PNL la alegerile prezidenţiale ar trebui desemnat în urma unor alegeri interne la care să participe toţi membrii partidului. Totodată, Tăriceanu apreciază că acest lucru nu ar trebui făcut până în primăvara anului 2014.
"PNL are responsabilitatea de a alege cel mai bun candidat, ce are şanse să câştige alegerile prezidenţiale, Propunerea pe care doresc să o fac este organizarea unui scrutin de alegeri interne. Este o practică uti