O organizaţie din Statele Unite, finanţată de miliardari care preferă să-şi păstreze anonimatul, s-a dovedit a fi un jucător important în subminarea teoriilor privind încălzirea globală, dezvăluie cotidianul britanic „The Independent“.
Asta înseamnă că oameni ce au interese în industrii poluante investesc milioane de dolari în organizaţii care să convingă lumea că toate acele cifre alarmante care indică o încălzire globală sunt false şi că, de fapt, mediul e perfect în regulă.
„Fondul Donatorilor“ din statul american Virginia alocă milioane de dolari într-un efort de a ridica semne de întrebare asupra schimbărilor climatice, fără a dezvălui, însă, identitatea finanţatorilor înstăriţi sau legăturile acestora cu industria de carburanţilor fosili.
Cu toate acestea, „The Independent“ a descoperit că organizaţia este sprijinită indirect de miliardarul american Charles Koch, preşedintele şi CEO-ul conglomeratului Koch Industries din Kansas, care se ocupă cu petrol, gaze şi substanţe chimice.
Milioane de dolari au ajuns în conturile „Fondului donatorilor“, prin intermediul organizaţiei „Knowledge and Progress Fund“, controlată de Charles Koch şi soţia lui, Liz. Astfel, în anul 2007 şi în 2008 au fost alocate câte 1,25 de milioane de dolari, iar în 2010 două milioane de dolari, fără a exista informaţii că ar mai fi oferit finanţare şi altor organizaţii.
Unii analişti sunt de părere că aceste aranjamente complicate sunt tot mai des întâlnite pentru a acoperi identitatea şi sprijinul primit de la susţinătorii însăriţi ai scepticismului climatic. Mulţi dintre aceştia au investit în industria combustibililor fosili.
Organizaţia „Fondul Donatorilor“ are un statut special în cadrul sistemului de taxe din Statele Unite. Oamenii care îi alocă bani sunt scutiţi de la plata unor taxe şi-şi pot păstra anonimatul, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ş