* anunţul a fost făcut chiar de către liderul Partidului Poporului, care spune că are un program extrem de încărcat la Centru pentru a se mai putea ocupa şi de organizaţia judeţeană Brăila * potrivit declaraţiei sale, Sorin Ovidiu Bălan a primit funcţia de şef al departamentului de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din cadrul PPDD şi a fost numit şi vicepreşedinte al partidului
* chiar dacă declară că lucrurile nu sunt încă în totalitate sigure în privinţa plecării sale de la Brăila, PPDD-istul ne-a confirmat că intenţia sa este în mod sigur cea de a părăsi şefia filialei brăilene
Sorin Ovidiu Bălan se va hotărî dacă va pleca de la cârma organizaţiei judeţene PPDD Brăila în maxim două săptămâni. Cel puţin asta ne-a declarat politicianul, care spune că, recent, a primit o promovare la nivel central şi îi este aproape imposibil să se mai poată ocupa la capacitate maximă şi de filiala locală. "Este o discuţie, eu am fost promovat ca să zic aşa în conducerea centrală a partidului şi chiar nu văd cum aş mai putea să împac munca de aici şi cea de jurnalist cu ce mi-au mai dat de făcut. Ştiţi că fiecare partid are nişte departamente care corespund comisiilor din Parlament, ori noi abia acum ne organizăm. Mie mi-a revenit sarcina să organizez un departament, sunt şeful departamentului de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, am fost făcut şi vicepreşedinte, deci este destul de complicat să mai pot răspunde şi de Brăila. Apoi, eu cred că ce a fost de făcut la Brăila, am făcut - am pus pe picioare organizaţia. De acum, vremea entuziasmului cred că a trecut şi trebuie să vină profesionişti care să facă structuri în judeţ", a declarat Bălan. Cât despre posibilul viitor "profesionist", care să îi ia locul, PPDD-istul a explicat că lucrurile nu sunt atât de simple, subliniind că organizaţia judeţeană Brăila nu este de acord cu plecarea sa. Cu toate acest