Fiecare localitate este unică în felul său, iar pentru a o îndrăgi şi preţui la adevarata sa valoare trebuie să-i cunoaştem istoria. Aşa au gândit şi edilii oraşului când au schiţat stema oraşului pusă pe indicatoarele amplasate la intrările în municipiul Drobeta Turnu Severin. Numai că de la intenţia municipalităţii şi până la înţelegerea semnificaţiei acesteia este cale lungă.
Cum pe plăcuţele de înmatriculare ale autoturismelor aparţinând cetăţenilor din judeţul Mehedinţi scrie „MH – ...– ...”, printre olteni se spune în glumă că severinenii sunt „Mincinoşi şi Hoţi”. Aşa crezu şi nea Mărin când veni la Severin că-şi îndesă bine portofelul în buzunarul de la haină. Dar să-l lăsăm mai bine pe nea Mărin să ne povestească ce văzu el la intrare în Severin de rămasă pironit vreo juma de oră, ca ţaţa Mareta când îi adusă fiesa de la Craiova televizor cu culori:
„Văzui la intrare în Severin când veni de la frate-miu de la Târgu Jiu un ditamai panoul cu o stemă sus, în partea dreaptă. Mă scărpinai cu mâna drepta în partea stângă şi mă întrebai, aşa în sinea mea: <
Mă, şi mă lămuri omu, deştept, că nu degeaba a făcut şcoală. Cică e stema oraşului Turnu Severin”.
Profesorul explică că stema municipiului Drobeta-Turnu Severin se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat. În dreapta, în câmp roşu, se află un pod de argint susţinut de piloni, deasupra unei ape undate, totul de argint, iar pe pod trece spre dreapta un leu de aur înarmat şi limbat. În stânga, în câmp albastru, se află un turn pătrat, crenelat, de ar