Phoenix Şimleu Silvanie – Unirea Dej 3 – 1 (18 – 25, 25 – 20, 25 – 17, 25 – 23)
Venită după două înfrângeri, ambele în deplasare, Phoenix Şimleu Silvaniei a obţinut sâmbătă seara, pe teren propriu, primul succes din acest an, după ce a dispus cu 3 – 1 de Unirea Dej.
Formaţia şimleuană a avut un început modest, antrenorul Mircea Abraham fiind nevoit să facă două schimbări în a doua parte a setului întâi. La 15 – 17 l-a introdus, pe extremă, pe Ovidiu Teuşan, în locul lui Florin Filip, iar la 16 – 22 a schimbat coordonatorul, scoţându-l din terel pe ungurul Toth Gabor, locul acestuia fiind luat de Andrei Harlişca. Situaţia însă nu s-a schimbat până la final, iar Dejul a câştigat fără mari emoţii primul act, la o diferenţă de şapte puncte, după ce a avut avans minim la ambele întreruperi tehnice.
În pauza dintre seturi, Abraham a făcut şi a treia schimbare, pe centru, începând al doilea parţial cu Ionuţ Silaghi, în locul celuilalt maghiar, Bokor Gabor. Lucrurile s-au schimbat în bine pentru gruparea de la poalele Măgurii, care nu a mai putut fi oprită până la final. După 8 – 7 şi 18 – 15 la cele două time-out-uri tehnice, Phoenix a reuşit să egaleze situaţia pe seturi, câştigând la 20 actul secund.
Parţialul trei a fost câştigat şi mai clar de gazde, care au început în forţă încă din startul setului, iar la 5 – 2, Victor Lazăr a şi solicitat primul time-out. 16 – 13 a fost la cea de-a doua întrerupere tehnică, apoi s-a făcut 20 – 16. Dejul nu a reuşit să mai facă decât un punct până la final, şimleuanii câştigând cu 25 – 17.
După un început mai bun pentru gazde în al patrulea parţial, care au condus cu 5 – 3, oaspeţii au revenit şi au egalat la 17, relansând setul. Până la final s-a mers punct cu punct, dar Şimleul, împinsă de la spate de o sală arhiplină, a fost mai pragmatică şi a reuşit să se impună.
Phoenix Şimleu: Toth Gabor,