Legile unui stat de drept sunt instrumente ale coercitiei impotriva coercitiei. Nu trebuie sa uitam ca libertatea nu inseamna absenta oricarui tip de coercitie, ci doar a coercitiei prin care un individ sau un grup de indivizi ajunge sa fie subordonat altui individ sau grup. Potrivit Constitutiei, suntem o natiune libera. Si totusi, dupa 1989, lideri politici si intelectuali incearca sa ne convinga de faptul ca abuzam de libertatea castigata. Prin „abuzul de libertate" intelegem, de regula, exercitarea libertatii personale dincolo de anumite limite naturale sau conventionale ale acesteia. Este oare intemeiat acest punct de vedere? Dupa parerea mea, nu. Cred ca teoria abuzului de libertate provine, constient sau nu, dintr-o ostilitate fata de aceasta valoare. Sursa ei, relativ usor de identificat, este mentalitatea paternalista. Pentru a-mi sustine punctul de vedere, voi incepe prin a preciza notiunea de libertate. In primul rand, prin libertate inteleg libertatea personala a fiecaruia dintre noi. Libertatea este intotdeauna a cuiva. Ea nu exista la un nivel pur abstract, ci este un atribut al fiecarui individ concret. In al doilea rand, prin libertate inteleg absenta oricarei forme de coercitie exercitate impotriva unei persoane. Absenta coercitiei nu inseamna absenta obstacolelor fizice, sociale sau de oricare alta natura, ci absenta acelor constrangeri prin care un om este obligat sa se supuna vointei altuia - altfel spus, absenta acelor constrangeri care au drept scop transformarea individului intr-o fiinta subordonata. (Si parintii, de exemplu, isi supun copiii la constrangeri. Dar scopul acestora este inzestrarea copiilor cu acele abilitati care sa le permita ulterior sa functioneze ca fiinte autonome. Prin urmare, nu orice constrangeri la care este supus un individ conduc la anularea libertatii individului respectiv). Libertatea personala inteleasa ca absenta a