Adela Pârvu, redactor-șef al revistelor Casa și Grădina și Villa Design a demisionat de la conducerea celor două publicații editate de Sanoma.
Ea a explicat pentru Paginademedia.ro că a ales să demisioneze la sfârșitul anului trecut, după ce managementul Sanoma a concediat un om de la grafică.
Adela Pârvu, pentru Paginademedia.ro:
“În decembrie 2012, după ce noua conducere, instalată dupa plecarea lui Els Loesberg, a anunțat în septembrie că nu vor fi oameni concediați și nici titluri închise, m-am trezit că îmi cer să dau afară un om de la grafică, Claudia Niculescu, care a lucrat timp de 8 ani în Sanoma și a fost cea care a creat layoutul la Villa Design.
Plus că Villa Design nu a mai apărut, pentru că sales managerul a spus că nu exista publicitate pe segmentul luxury, iar conducerea a acceptat această situație.
Nu am fost de acord cu această concediere și mai ales am realizat că nu pot avea încredere în ceea ce afirmă noua conducere, mai ales că a încălcat două din cele trei promisiuni (a treia era că nu se vor tăia salariile până la sfârșitul lui 2012), așa că am demisionat.”
Adela Pârvu a venit la Sanoma în 2006, iar ultimii ani, de plină criză, s-au resimțit la cele doua reviste pe care le coordona.
“Am fost angajată la Sanoma în 2006, ca să creez revista Casa și grădina, pentru că editura nu avea în portofoliu un titlu de home & deco, iar eu deja creasem titluri pe acest domeniu – Practic idei pentru casă, grădină și apartament, Dom Util, Ideal Decor, ID Proiect și am reconceput structura editorială a suplimentului Jurnalul casei mele pentru Jurnalul Național.”
În 2008 mi-au cerut un titlu home & deco pe segmentul luxury și am conceput revista Villa Design”, spune Adela Pârvu.
Criza a adus reduceri de personal la cele două publicații:
“Din 2009, situația s-a înrăutățit, din cauza crizei, și echipa m