Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a transmis un mesaj întregii societăţi, solicitând mai multă grijă faţă de copiii din fiecare comunitate, având în vedere cazurile tragice din ultima vreme, în care au murit copii.
"Ar trebui să avem grijă de copiii noştri. Copiii noştri nu înseamnă numai copiii din familiile noastre, ci sunt şi copiii vecinilor, şi copiii romilor, şi copiii abandonaţi, şi copiii cu dizabilităţi. Toţi sunt copiii noştri şi aş dori ca societatea în ansamblu să acorde mai multă atenţie copiilor. Mă refer aici în special la comunităţile locale. Sunt foarte tristă că la nivelul comunelor şi satelor s-a pierdut acea grijă pe care comunitatea o avea faţă de copii, aşa cum o ştiu eu, în tradiţia noastră, a familiei de ţăran, care, începând cu bunicul şi până la strănepot aveau grijă unii de alţii. Acest lucru aş vrea să revină în tradiţia familiei noastre", a spus ministrul Mariana Câmpeanu, precizând că este un mesaj pe care îl transmite întregii societăţi.
Ea a declarat, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că urmează să fie modificată Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, arătând că sunt vizaţi minorii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau cei care ar putea fi exploataţi prin participarea la activităţi artistice şi sportive.
"Avem şi măsuri de protecţie împotriva părinţilor care, din anumite interese materiale, nu se gândesc la interesul copilului atunci când se despart şi aceşti copii trebuie protejaţi. Trebuie să încercăm să asigurăm o exercitare a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, chiar dacă un copil este lăsat în grija unuia dintre părinţi, şi vrem să creştem atribuţiile şi chiar să introducem sancţiuni împotriva autorităţilor locale care nu-şi fac datoria", a mai spus Mariana Câmpeanu.
În legătură cu incendiile, mini