Suntem încă în criză economică, dar mai grav suntem într-o profundă criză morală, criză care nu a ajuns încă la apogeu. Învăţaţii acestei lumi caută să identifice cauzele crizei, caută „medicamente” miraculoase pentru boala economiilor mondiale. Artificii numerice şi calcule fără sfârşit într-un freamăt perpetuu, toate având ca obiect banul, etalonul pentru care ne frământăm, trudim şi alergăm din zori până în noapte. Un rău necesar am spune, în încercarea de adormire a conştiinţelor personale.
Dar boala economică îşi are originea nu în dispariţia de pe pieţele financiare a unor cantităţi de bani sau în indusa creştere sau scădere a burselor de valori, ci îşi are originea într-o înfrăţire nelegiută de păcate capitale: Lăcomia şi Iubirea de Arginţi cu unul din cele cinci păcate strigătoare la cer: Oprirea plăţii Muncitorilor. Se numesc de către Sfinţii Părinţi strigătoare la cer deoarece în Sfînta Scriptură, ori de cîte ori se vorbeşte despre vreunul din ele, se spune că strigătul celor ce au fost nedreptăţiţi prin acestea se îndreaptă spre cer, cerând de la Dumnezeu pedepsirea făptuitorilor, aflaţi încă în această viaţă. Oprirea nedreaptă a plăţii lucrătorilor este un păcat împotriva dreptăţii, deoarece prin aceasta nu se respectă dreptul firesc al aproapelui de a primi răsplata muncii sale. Acest păcat e oprit atât în Vechiul cît şi în Noul Testament: „Săracilor şi celor lipsiţi să nu le reţii plata…“ (Deut. 24, 14—15), iar Sfîntul Iacob zice: „Iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, plata oprită de voi strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot“ (Iacob 5, 4).
Iată un lucru de care guvernele şi patronii naţiunilor din postmodernism, în goana deşănţată de îmbogăţire, uită. În viziunea mercantilă a majorităţii celor care sunt tentaţi să recurgă la acest păcat, lucrătorul sau muncitorul nu mai este vă
