Judecătorul Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, este cercetat de procurorii DNA, care cer arestarea lui, după ce ar fi cerut de la o persoană judecată în mai multe dosare 51.500 de euro, din care ar fi primit 21.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi să dispună soluţii favorabile.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea îi cercetează în acest dosar pe judecătorul Mircea Puşcaş, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, şi pe Marcel Piştuca, pentru complicitate la trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al DNA remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
Procurorii arată, în Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, că în 2009, Mircea Puşcaş, în acel an judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit 1.500 de euro de la o persoană judecată într-un dosar penal, denunţător în acestă cauză, căreia i-a spus că poate interveni la un judecător de la o instanţă din Oradea pentru a-l determina să pronunţe o pedeapsă cu suspendare condiţionată.
De asemenea, procurorii îl acuză pe judecătorul Mircea Puşcaş că, în 2011, ar fi pretins 50.000 de euro, prin intermediul lui Marcel Piştuca, pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi a-i determina să pronunţe faţă de acelaşi denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală.
Din cei 50.000 de euro ceruţi, judecătorul ar fi primit de la denunţător 20.000 de euro, atât direct, cât şi prin intermediul lui Marcel Piştuca, iar diferenţa, pe care urma să o primească la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată.
Persoana care i-ar fi dat mită judecătorului Mircea Puşcaş a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta i-a