Persoanele care au achitat deja taxa auto sub diverse forme nu vor mai intra sub incidenţa timbrului de mediu iar aceia cărora le-a fost restituită taxa de înmatricularea pot circula pe drumurile publice fără să mai plătească taxa, a precizat, vineri, într-o dezbatere publică, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Dar în situaţia în care pot vinde automobilul, viitorul cumpărător va achita timbrul de mediu pentru că el este un instrument de taxare care se aplică pe toată durata de viaţă a autoturismului. În ceea ce priveşte vechimea maşinii, valoarea timbrului de mediu cum este ea calculată este influenţată printr-un coeficient de reducere, în funcţie de vechime. În momentul în care vom adopta Ordonanţa pe site-urile Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Administraţia Fondului pentru Mediu va exista un calculator pentru calcul taxei", a arătat ministrul mediului, potrivit Agerpres.
Ministerul Mediului supune, în prezent, dezbaterii publice, prin intermediul propriei pagini de internet, o primă variantă a proiectului de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit documentului, varianta actuală a taxei de primă înmatriculare ar urma să fie denumită "Timbrul de mediu", iar modalitatea de calcul este simţitor simplificată.
Practic, în calcul taxei se va ţine cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanţei de modificare.
Formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor încadrate pe