Regizorul (directorul de scenă, cum îi place să fie numit pe afişe şi în caietele de sală) Victor Ioan Frunză mărturisea într-un interviu recent, acordat Ancăi Rotescu şi publicat în cartea Scene în dialog (Editura ArtPress, Târgu Mureş, 2012), că nu a reuşit niciodată să îşi refacă pe vreo altă scenă spectacolele trecute.

Deşi a încercat o dată acest lucru cu Tom Paine, montat mai întâi cu studenţii, pe atunci, Academiei de Teatru, azi Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Au existat, e adevărat, revizitări de texte, însă felul în care acestea au fost edificate scenic e complet diferit de ediţia princeps. Contrasemnez afirmaţia lui Victor Ioan Frunză şi adaug drept argument nu doar modul complet diferit în care a fost repaginat şi reformulat scenic Visul unei nopţi de vară, în 2006, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, prin comparaţie cu versiunea din 1999 de la Naţionalul clujean, ci şi montarea din 2012 a piesei Din viaţa insectelor de Karel şi Josef Capek, la Centrul Cultural pentru UNESCO din Bucureşti prin nimic comparabilă cu modalitatea de abordare a aceluiaşi text în 2003 la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti. E vorba nu doar de faptul că montarea de acum apare într-o etapă de creaţie complet diferită din viaţa regizorului, dar şi a scenografiei Adriana Grand, etapă în care construcţiilor scenice ample, cu arhitecturi consistente, cu interpreţi mulţi, cu figuraţii numeroase şi policrome, le-au luat locul, în bună parte, miniaturile filigranate din care nu e deloc exclus rafinamentul imagistic la fel cum nu e neglijată nici retorica imaginii, dar al căror scop principal e, dincolo de cel artistic, estetic, nici un moment abandonat, cercetarea şi experimentarea unor noi modalităţi de expresie teatrală, cercetare şi experimentare centrate mai cu seamă pe actori. Pe actori tineri cărora Victor Ioan Frunză le oferă şansa afirmării. Niciodată nu i-a plăc