Pentru 30 de mii de euro, brazilianul a fost cedat de Steaua la Târgu-Jiu Atacantul mai are de luat bani de la Becali şi nu vrea să vină la Pandurii până nu-şi primeşte restanţele financiare
Pandurii a reuşit să facă şi un transfer util. În sfârşit, gorjenii s-au întărit şi în atac. Pandurii s-a înţeles cu Steaua pentru Adi Rocha, dar brazilianul refuză să dea curs ofertei, având să ia bani de la Becali. „O să vorbesc cu Adi Rocha şi cred că o să-l conving”, a spus Pârvulescu. Este foarte posibil ca în cel mai scurt timp Rocha să treacă în cantonamentul pandurilor, Steaua venind de ieri în Turcia pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire. Negocierile finale se vor purta în Turcia în aceste zile, însă e aproape sigur că Rocha va veni la Târgu-Jiu. Suferinţă în atac
Suferinţa din avanposturi l-a adus pe Adi Rocha la Pandurii. Gorjenii au avut două ţinte în această iarnă, un mijlocaş la închidere şi un atacant. Închizătorul a fost adus, şi este Paul Anton. Atacantul care să mai dea şi goluri este Adi Rocha. Vârful a fost adus de la Steaua, acolo de unde Gigi Becali i-a făcut vânt repede nefiind mulţumit de ultimele evoluţii ale brazilianului. Cu o medie de aproape un gol per meci la Steaua, Rocha pare a fi soluţia ideală pentru atacul pandurilor, antrenorul Cristi Pustai fiind de acord ca mutarea să se perfecteze imediat. Nu de alta, dar atacanţii centrali Matulevicius şi Lemnaru au înscris doar trei goluri în prima parte a sezonului. Transfer util
Ceea ce spunea Eugen Pârvulescu s-a adeverit, iar gorjenii au luat un atacant ce pare să marcheze pe bandă rulantă. Adi Rocha e genul de atacant oportunist care dintr-o ocazie reuşeşte să marcheze atunci când echipa are nevoie. Brazilianul a venit de la Steaua, acolo unde nu mai avea şanse să joace datorită concurenţei crescute din atac. E greu să-l scoţi pe Raul Rusescu din echipă şi să joci la acelaşi nivel