CS Universitatea Alba Iulia şi-a vândut scump pielea la Satu Mare, unde echipa antrenată de Dan Fleşeriu a stricat seria de 10 victorii consecutive a celor de la CS Universitatea Alba Iulia. Deşi a fost un joc echilibrat CS Universtiatea Alba Iulia a pierdut cu scorul de 76-65 (14-10, 25-19, 21-16 şi 16-20), la capătul unui meci în care brigada de arbitri a avut din nou un cuvânt de spus asupra rezultatului final.
CS Universitata a început ezitant partida de la Satu Mare, în primele 2-3 minute CSM Mare avea 8-0, după care echipa condusă de Miroslav Popov şi-a revenit şi a încheiat primul sfert la un handicap de doar patru puncte.
În sfertul secund brigada de arbitri a intervenit mai mult pentru a le aduce în joc pe CSM Satu Mare. Petru Eleş, sătul de deciziile luate de cei doi arbitri, a protestat şi a comis fault tehnic. Este al doilea tehnic pe care-l ia Eleş din 2007 până în prezent. Avantajul echipei din Alba Iulia a fost dat de faptul că în sfertul doi s-au apropiat la un singur punct de liderul campionatului.
Sfertul trei a permis sătmărencelor să mai câştige 5 puncte la avantajul de 10, avut la pauză, astfel că jocul era ca şi decis. Chiar şi aşa, în tabăra CSU Alba Iulia s-a văzut o nouă atitudine, echipa a jucat altceva, atât cât a fost lăsată şi de arbitri. Popov a folosit mai mult meciul de la Satu Mare ca pe unul de cunoaştere a echipei şi nu a putut face minuni în doar trei zile de la instalarea lui ca antrenor principal la Alba Iulia. Ba mai mult, CSU a pus probleme din punct de vedere tactic la Satu Mare, meciul fiind mai dificil faţă de cele de până acum.
S-a încheiat , iar CS Universitatea are un alt meci greu pe propriul teren cu ICIM Arad, o altă echipă din fruntea campionatului.
Arbitraj pro Satu Mare
La fel cum s-a întâmplat şi în play-off-ul din vara anului 2012, aşa s-a întâmplat şi acum când echipa lui Da