Peste 130 de persoane au răspuns „da” la invitația Prefecturii și au participat la Balul Unirii organizat cu ocazia zilei de 24 Ianuarie. Evenimentul a avut loc joi la cantina recent renovată a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, iar Observatorul de Covasna şi www.covasnamedia.ro au fost parteneri media.
Atmosferă de sărbătoare
Deși unii dintre invitați au avut rețineri, având în vedere faptul că Balul Unirii a fost organizat pentru prima dată într-o cantină și nu în restaurant, ajunși la fața locului participanții și-au dat seama că alegerea a fost cât se poate de inspirată. „Cantina de la CNMV este renovată, iar constructorul a făcut o treabă excelentă în ciuda fondurilor mici pe care le-a avut la dispoziție. Nu a simțit nimeni că este într-o cantină, atmosfera a fost cât se poate de plăcută, toată lumea s-a simțit bine” – ne-a declarat organizatoarea evenimentului, reprezentanta Prefecturii Covasna Cătălina Savin.
Meniu bogat
Contra sumei de 70 de lei, participanții au primit un meniu bogat și gustos: un aperitiv, ciorbă de perișoare, friptură cu două feluri de garnitură, profiterol pentru desert, apă minerală, suc și 50 de ml de tărie din partea casei, iar atmosfera a fost întreținută de o formație live din Întorsura Buzăului. Organizatorii spun că a fost destul loc și pentru dans, iar petrecerea a ținut până după ora 1 noaptea.
Primul pas către tradiție
„Acest bal a fost unul pe care îl meritam cu toții, iar faptul că ne-am simțit bine la cantina școlii ne duce la gândul la construirea unei tradiții. S-a născut deja ideea ca și de 8 Martie să organizăm acolo o petrecere, și cine știe, poate că acest loc va fi cel care va găzdui în viitor evenimentele comunității românești din Sfântu Gheorghe” – spune Cătălina Savin.
Părerea acesteia este împărtășită și de directoarea CNMV, Luminița Costea. „Sperăm ca