Mircea Vasilescu, redactor-şef al săptămânalului, povesteşte cum în anii ’90 s-au ţesut scenarii conspiraţioniste despre revistă. „Dilema veche“ împlineşte 20 de ani de la înfiinţare

Săptămâna aceasta veţi putea citi pe adevarul.ro interviuri şi poveştile celor din redacţia „săptămânalului de tranziţie“ fondat de Andrei Pleşu.

Scriaţi într-un articol publicat de curând că Dilema a ieşit pe piaţă într-un moment în care era nevoie de dialog, când societatea era radical împărţită. Vă mai amintiţi câteva dintre primele reacţii la apariţia revistei, în anul 1993?

În toamna lui 1992 avuseseră loc alegeri, câştigate de FDSN, „bunicul“ actualului PSD. Spre deosebire de primele alegeri, cele din 1990 – când FSN câştigase la un scor zdrobitor – în 1992 opoziţia, Convenţia Democratică, dobândise un număr mai mare de locuri în Parlament. Scena politică era, aşadar, mai echilibrată. Atmosfera publică era însă otrăvită, erau două tabere ireductibile: „neocomuniştii“ şi „opoziţia democratică“. Toată lumea spunea că vrea dialog, dar acuzaţiile, suspiciunile, opiniile „tari“ curgeau dintr-o parte în alta a baricadei, într-o societate încă traumatizată de deceniile comuniste şi de evenimentele tragice din decembrie 1989. În acel context a apărut Dilema. Domnul Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei Culturale Române, voia să publice o revistă săptămânală şi l-a invitat pe domnul Andrei Pleşu s-o conducă. Aşa că, în toamna lui 1992, ne-am adunat câţiva oameni şi am început să croim. Ideea domnului Pleşu a fost ca noua revistă să se păstreze în afara disputelor dintre tabere şi să ofere un spaţiu al dezbaterii – căci democraţia înseamnă dialog, negociere şi compromis, adică identificarea unei soluţii convenabile; deşi, din păcate, la noi „compromisul“ se confundă cu „compromiterea“. „Programul“ revistei era, de fapt, destul de simplu: să aducem laolaltă oameni cu opi