Delegaţia Permanentă a Tineretului Naţional Liberal (TNL) a adoptat, sâmbătă, iniţierea proiectului "Echipa lui Crin 2014" pentru susţinerea candidaturii preşedintelui PNL, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale de anul viitor, urmând să fie implicate echipe ale tineretului PSD şi PC.
Potrivit unui comunicat remis duminică MEDIAFAX, la reuniunea TNL a participat inclusiv liderul PNL.
"Tineretul Naţional Liberal a fost mereu în avangarda liberalismului prin susţinerea şi promovarea în mod constant a valorilor morale în mediul politic românesc", le-a transmis Antonescu celor 250 de tineri reuniţi la Bucureşti, potrivit comunicatului.
"Prin acest proiect, Tineretul Naţional Liberal îşi asumă, în mod practic, susţinerea preşedintelui Crin Antonescu în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014. (…) «Echipa lui Crin 2014» are ca misiune construirea unei echipe de susţinători - formată atât din membrii PNL, PC sau PSD, cât şi din cetăţeni neasumaţi politic - ai candidatului USL, Crin Antonescu, primul preşedinte liberal al României", se arată în comunicatul TNL.
Proiectul urmează a fi implementat cu ajutorul a 47 de echipe, câte una în fiecare filială a partidului, fiecare dintre acestea având un nucleu organizatoric de câte 50 de persoane.