Câştigătoare a două Globuri de Aur şi nominalizată la şapte categorii la Oscarurile de anul acesta, pelicula regizată de Ben Affleck şi-a dovedit supremaţia şi la cea de-a 24-a gală Producers Guild Awards (PGA), desfăşurată la Beverly Hills.
„Argo“ a câştigat premiul pentru cel mai bun film al anului. Cei 5.400 de membri ai Producers Guild Award (PGA) i-au atribuit acest trofeu lui Ben Affleck, regizorul, protagonistul şi producătorul filmului, dar şi celorlalţi coproducători ai peliculei, George Clooney şi Grant Heslov.
„Argo“ prezintă criza ostaticilor americani din Teheran în timpul Revoluţiei islamice din 1979.
La gala Sindicatului producătorilor americani, pelicula „Wreck-IT Ralph“ a primit titlul de cea mai bună animaţie, în timp ce „Searching for Sugar Man“ a fost desemnat cel mai bun documentar.
„Game Change“, o producţie HBO despre campania electorală din 2008 a candidatei republicane Sarah Palin la postul de vicepreşedinte al Statelor Unite, a fost desemnată cea mai bună peliculă de televiziune. Serialul „Modern Family“, produs şi difuzat de postul ABC, a primit premiul pentru cel mai bun serial TV-comedie, în timp ce serialul „Homeland“ a primit titlul de cel mai bun serial de televiziune, la categoria dramă.
J.J. Abrams a primit un premiu special pentru activitatea sa din televiziune, iar producătorii Harvey şi Bob Weinstein au fost recompensaţi cu un premiu pentru întreaga carieră.
Potrivit Mediafax, mulţi dintre membrii din Sindicatul producătorilor americani fac parte şi din Academia de film americană, organizaţia ce acordă premiile Oscar, întrucât preferinţele lor reprezintă un indicator viabil în cursa pentru obţinerea acestor statuete.
Astfel, peste 75% din peliculele nominalizate în anii trecuţi de PGA au fost nominalizate ulterior şi la premiile Oscar, iar 15 din ultimii 22 de învingători la trofee