Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciurel devine acţionar la CE Oltenia. Vezi condiţiile!

Publicat in Pandurul, luni 28 ianuarie 2013 ·

Laurenţiu Ciurel ar putea deveni acţionar al Complexului Energetic Oltenia, dacă va avea rezultate bune în cei patru ani în care va fi manager privat al companiei. Mai mult, în condiţii de performanţă va avea bonusuri salariale, iar dacă nu va îndeplini indicatorii, va pierde la salariu.

Laurenţiu Ciurel a declarat că între funcţia de director executiv şi cea de manager corporatist la Complexul Energetic Oltenia sunt unele diferenţe. Ciurel spune că deşi este vorba tot de un contract de mandat, managerul profesionist are scopuri diferite faţă de funcţia de director. „Este un contract de mandat cu ţinte mult mai complexe, dacă până acum, partea de director însemna menţinerea în condiţii de rentabilitate a companiei şi tot ce presupune asta, tot pe un contract de mandat era şi atunci, acum, partea de strategie, să spunem un aspect al strategiei este extinderea cotei de piaţă de la 28% la 33%. Un director nu avea genul acesta de planning. Pe partea asta de management corporatist, acesta e unul din scopuri, extinderea, competiţia şi înghiţirea rivalului“, a declarat managerul CEO.

Sunt schimbări şi la capitolul bani. Mai mult, în anumite condiţii de prosperitate a firmei, Ciurel ar putea primi şi acţiuni la CEO. „La remunerare, directorul avea un salariu fix, acum există posibilitatea ca în contract să fie bonusuri care la sfârşit de an ar putea însemna acţionariat în firmă, un număr de acţiuni din cota de piaţă pe care o cucereşti. Să zice 0,03 la sută să revină directorului“. Pe de altă parte, dacă nu-şi respectă indicatorii ar putea primi un salariu mai mic. „La un anumit cuantum de obiective neîndeplinite o amendă, adică salarizare inferioară celei negociate“, a declarat Ciurel.

Acesta a mai spus că pentru plata membrilor din conducerea companiei va fi acordată suma de 12 miliarde de lei vechi. Este de menţionat faptul că, în prima variată de bug

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 17 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 35 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 15 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 32 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Mașinile ieftine, la putere: Dacia speră să-și dubleze veniturile în mai puțin de 6 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Renault se aşteaptă ca Dacia, marca low-cost a grupului auto francez, să-şi dubleze vânzările şi profitabilitatea până în 2030, transmite Reuters. Constructorul autohton a lansat recent a treia generație a llui Bigster, dar și un facelift major pent

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum o ora
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

ALERTĂ SANITARĂ! O bacterie rară, „mâncătoare de carne”, se răspândește în Japonia. Poate provoca moartea în mai puțin de 48 de ore!

Gandul acum 36 minute
O boală potenţial fatală și care este cauzată de o bacterie „mâncătoare de carne” se răspândește cu rapiditate în Japonia. Sindromul de şoc toxic streptococic a fost confirmat la aproape 1000 de persoane. Publicațiile din Asia scriu că numărul cazur

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 3 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Stoltenberg anunţă că peste 20 dintre cele 32 de ţări membre NATO vor cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare în 2024

News.ro acum 2 ore
Mai mult de 20 de membri NATO vor îndeplini obiectivul alianţei de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru apărare în acest an, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind faptul că aliaţii şi-au crescut cheltuielile militar

Tulcea: Anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil / Imaginile au apărut pe o reţea de socializare

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare.

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°