Medicul bătăuş de la UPU, stagiar bine-mersi la Bucureşti
Ancheta Colegiului Medicilor Buzău bate pasul pe loc de câteva luni în cazul medicilor implicaţi în bătaia de la Unitatea de Primire Urgenţe în luna octombrie, anul trecut.
Niciunul nu a dat curs invitaţiilor transmise pentru audiere, ultima fiind chiar pentru săptămâna trecută. Se pare că la mijloc ar fi vorba de daune materiale, iar Colegiul Medicilor refuză să se implice într-o astfel de negociere. "Acolo este o problemă personală. Nu are nicio tangenţă cu malpraxis-ul ori cu jurisdicţia, este un caz de etică medicală. Ei trebuiau să se prezinte, pentru că trebuie să treacă şi prin Comisia de Jurisdicţie. Unul dintre ei, doctoriţa Ştefan mi-a spus că este de gardă, deşi ştia de două săptămâni că trebuie să vină, iar de celălalt nu mai ştiu nimic, că nu-mi răspunde. Au fost convocaţi de trei-patru ori. Numai o dată s-au prezentat, imediat după incident, când lucrurile erau la cald, şi nu am vrut să dăm un verdict care poate să afecteze pe cineva toată viaţa. Eu i-am convocat personal, să vorbesc cu fiecare. Noi nu mediem o situaţie, de genul dacă-mi dă atât, dacă face lucrul acesta. Am înţeles că ar fi o astfel de revendicare, o discuţie prostească, pe care Colegiul n-o acceptă", susţine preşedintele Colegiului Medicilor Buzău, medicul Ion Japie.
George Mâncu nu mai trece pe la spitalul unde este angajat
Doctoriţa Monica Ştefan este în Bucureşti şi vine la Buzău numai pentru gărzi. Dat afară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău după ce şi-a bătut colega, rezidentul cu tulburări de personalitate, George Mâncu, pare-se este bine-mersi la o clinică din Bucureşti, unde îşi face stagiul. Pe la Spitalul Râmnicu Sărat, unde este angajat, n-a mai călcat încă de dinaintea incidentului.
Trei luni de la incident
Scandalul din luna octombrie 2012 de l