Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa – nou apel internaţional pentru sprijinirea operaţiunilor militare din Mali

Publicat in rfi, duminică 27 ianuarie 2013 ·

In Mali, soldaţii francezi şi malieni îşi continuă înaintarea spre Tombouctou, după ce sîmbătă s-au desfăşurat în zona unui alt mare oraş aflat de 9 luni în mîinile islamiştilor, Gao. In paralel Franţa lansează un nou apel către comunitatea internaţională pentru a se mobiliza în favoarea statului Mali. Aflat sîmbătă şi duminică în Chile pentru o reuniune la vîrf “Uniunea Europeană – America latină”, primul ministru francez Jean-Marc Ayrault le-a cerut tuturor ţărilor să ajute, în funcţie de posibilităţi, intervenţia militară franceză din Mali, dar şi ţările africane care trimit trupe în Mali. Luarea sub control a oraşului Gao, situat la 1200 de kilometri de capitala maliană Bamako, a permis în ultimile 48 de ore tarnsportarea pe calea aerului a unor trupe furnizate de Ciad şi Niger. In paralel, cele 54 de ţări membre ale Uniunii Africane sunt reunite la nivel înalt pentru două zile la Adis Abeba, în Etiopia. Un "summit" dominat de situaţia din Mali care va fi urmat marţi de o conferinţă a donatorilor internaţionali în favoarea statului Mali. Franţa şi Organizaţia Naţiunilor Unite aşteaptă de la această reuniune o accelerare a trimiterii pe teren a trupelor promise de unele ţările vecine cu Mali precum şi de alte ţări din Africa interesate în cel mai înalt gard în securizarea zonei Sahelului. Problemele statului Mali, a cărui suprafaţă este de trei ori mai mare decît Franţa, sunt însă mult mai numeroase pentru că întreaga sa armată trebuie reorganizată, economia ţării trebuie redemarată iar instituţiile statale trebuie ajutate să-şi reimpună autoritatea. Participanţii la summit-ul Uniunii Africane vor discuta însă şi despre alte conflicte şi focare de criză din Africa, precum conflictele din Guineea Bisau, Republica Democratică Congo, Republica Centrafricană, situaţia din Somalia sau litigiul dintre Sudan şi noua entitate statală Sud-Sudan. In Mali, soldaţii francezi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°