Mulți au fost naivii care au văzut și mai văd încă în Ion Iliescu un gorbaciovist întîrziat, un promotor al al perestriokăi și al glasnostului. Iliescu nu a fost, de fapt, decît un ceaușist, unul care nu a mai avut însă norocul de a beneficia de condițiile care i-au fost atît de prielnice lui Ceaușescu. Perestroika lui Iliescu nu a fost nicidecum o restructurare cu intenție, ci o destructurare lentă și sincopată, care s-a produs sub impulsul unor anemice forțe interne și al unora, mult mai vivace, externe, destructurare care a avut loc în pofida tuturor eforturilor lui Iliescu de a conserva tot ceea ce moștenise de la Ceaușescu, inclusiv lipsa de… glasnost.
Cu o întîrziere de aproape trei decenii, glasnost-ul a sosit, în sfîrșit, și la noi, cu ocazia tentativei de privatizare a Oltchim și a tentativei de instalare a lui Irimie la șefia DNA. Acum au avut toți românii ocazia de a vedea cum s-au făcut toate privatizările din România și cum s-au instalat toți șefii din România, în absența glasnostului. Cum altfel ar fi putut fi vîndută o fabrică de mașini de teren, ca Aro, cu prețul unei singure mașini de teren, adică numai cîteva zeci de mii de dolari?! Cum altfel ar fi putut fi vîndută Petromidia cu cîteva zeci de milioane și apoi revîndută cu două miliarde?! Cum ar fi putut Armata să dea pe nimic un teren pe care ăla care l-a primit îl revinde cu sute de milioane?! Cum altfel am fi putut avea dezastrele din școli, universități, spitale, administrație, justiție, vămi, instituții culturale etc etc, dacă acolo nu ar fi fost numiți șefi, la toate nivelele, niște inși la fel de nereușiți ca acest Irimie, numai bun să proptească oiștea României în gardul Schengen?!
Chiar și adversarii cei mai pătimași ai lui Băsescu trebuie să recunoască faptul că fără el glasnostul n-ar fi ajuns încă în România… Îi invit pe toți lătrăii diferitelor latrine vizual-sonore să-ș
