> „În reţeaua hidrografică a judeţului Suceava a fost evacuat un volum total de 20,2 milioane mc de ape uzate, epurându-se corespunzător doar 22% din acest volum” a declarat Corneliu Vornicu, şeful SGA Suceava > În 2012, pentru depăşirea concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele evacuate, SGA Suceava a luat măsura penalizării a 53 de agenţi economici
Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava a monitorizat lunar, în cursul anului trecut, 95 agenţi economici potenţial poluatori, care evacuează ape uzate în resursele de suprafaţă, 41 dintre ei având ca activitate exploatarea agregatelor minerale. Directorul executiv al SGA, Corneliu Vornicu, a declarat că, în urma analizelor fizico-chimice efectuate în laboratorul instituţiei, faţă de limitele maxime admise, s-au constat frecvente depăşiri la încărcătura de substanţe organice, reziduuri fixe, amoniu şi suspensii, ieşirea din limite fiind urmare a exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, cât şi a uzurii morale a acestora. Potrivit şefului SGA, a fost epurată corespunzător puţin peste o cincime din cantitatea totală de peste 22 de milioane mc de ape uzate evacuate.
„Apele uzate provenite din aceste surse sunt ape menajere şi ape industriale din ramurile extractivă, alimentară, prelucrare a lemnului, precum şi din alte activităţi, astfel că, în cursul anului 2012, în reţeaua hidrografică a judeţului Suceava a fost evacuat un volum total de 20,2 milioane de metri cubi de ape uzate, epurându-se corespunzător doar 22% din acest volum”, a declarat Corneliu Vornicu.
Responsabilul SGA a atras atenţia că apa dulce din judeţul Suceava trece, anual, printr-un proces de pierdere a parametrilor naturali, cauza constând în intensele procese de poluare cu apele uzate evacuate de aglomerările umane şi platformele industriale.
„Pentru protecţia şi îmbunătăţirea calităţii apelor de su