Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Bondoc a trecut cu brio examenul pentru șefia CJAS Gorj

Publicat in Gorj Domino, luni 28 ianuarie 2013 ·

Daniel Bondoc, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, a susținut, în cursul săptămânii trecute, examenul pentru a rămâne în funcția pe care o ocupă în prezent. Acesta a trecut cu brio examenul, obținând 85 de puncte din maximul de 100 de puncte.

Deși subiectele i-au cam dat emoții, Daniel Bondoc s-a declarat optimist după susținerea examenului, acesta fiind singurul candidat care a participat la examenul pentru funcția de președinte al CAS Gorj.

Chiar dacă a trecut cu bine de prima probă, cea scrisă, Daniel Bondoc mai are de trecut încă o probă, cea orală, pe care o va susține mâine. ,,Am obținut 85 de puncte la examenul scris. Mă mulțumește acest punctaj, e o notă bună, dar sper că la proba orală voi obține, totuși, o notă mai mare pentru ca media dintre cele două să fie o medie bună. A fost un examen destul de greu, cu multe subiecte de sinteză, dar am reușit să-l trec cu bine”, a spus Daniel Bondoc.

Daniel Bondoc, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, a susținut, în cursul săptămânii trecute, examenul pentru a rămâne în funcția pe care o ocupă în prezent. Acesta a trecut cu brio examenul, obținând 85 de puncte din maximul de 100 de puncte.

Deși subiectele i-au cam dat emoții, Daniel Bondoc s-a declarat optimist după susținerea examenului, acesta fiind singurul candidat care a participat la examenul pentru funcția de președinte al CAS Gorj.

Chiar dacă a trecut cu bine de prima probă, cea scrisă, Daniel Bondoc mai are de trecut încă o probă, cea orală, pe care o va susține mâine. ,,Am obținut 85 de puncte la examenul scris. Mă mulțumește acest punctaj, e o notă bună, dar sper că la proba orală voi obține, totuși, o notă mai mare pentru ca media dintre cele două să fie o medie bună. A fost un examen destul de greu, cu multe subiecte de sinteză, dar am reușit să-l trec cu bine”, a spus Da

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 21 minute
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 2 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

George Simion: Nu vă certaţi cu prietenii, cu familia. Era foarte uşor să câştigăm alegerile doar arătând imagini din timpul pandemiei

HotNews acum 58 minute
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a transmis un mesaj pentru susţinătorii săi şi i-a îndemnat să nu se certe cu prietenii, cu familia. El susține că era foarte uşor să câştige alegerile doar arătând imagini din timpul pandemi

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 2 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Reacţia Kremlinului / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum 25 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 8 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum 4 ore
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

16°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

19°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°